Grupul "ArcelorMittal" a obţinut în primele trei trimestre din 2011 o valoare a EBITDA (n.r. câştiguri înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare) de 8,4 miliarde de dolari, în creştere cu 25,9% faţă de perioada similară a anului trecut, au anunţat reprezentanţii companiei.
În trimestrul al treilea din 2011 EBITDA a fost de 2,4 miliarde de dolari, cu 11,4% mai mult comparativ cu trimestrul trei din 2010.
Profitul net a atins aproximativ 3,26 miliarde de dolari la trei trimestre, respectiv 1,35 miliarde dolari în trimesturl al treilea.
Vânzările companiei au totalizat în primele 9 luni din 2011 peste 71,5 miliarde de dolari, faţă de 57,3 miliarde dolari în primele trei trimestre din anul anterior, potrivit aceloraşi surse.
Conducerea grupului a demarat un amplu program pentru reducerea costurilor, concretizat prin economisirea a 3,8 miliarde de dolari în primele trei trimestre ale anului curent, estimându-se ca valoarea lor să ajungă la 4,8 miliarde dolari până la sfârşitul anului.
"ArcelorMittal" este o companie integrată din industria oţelului şi minerit, prezentă în peste 60 de ţări. În România, compania deţine combinatul "ArcelorMittal Galaţi".