Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

COMPANIIVelux: Lumină, căldură şi electricitate obţinute 100% din lumină naturală

C.P. Ştirile Zilei /

Velux: Lumină, căldură şi electricitate obţinute 100% din lumină naturală

VELUX România a prezentat ieri, 19 aprilie 2011, o serie de soluţii pentru valorificarea resurselor energetice bazate exclusiv pe lumină naturală, în cadrul Convenţiei Română de Iluminat. La eveniment a participat şi arhitectul austriac Juri Troy, care a prezentat proiectul Sunlighthouse, una dintre Casele Active construite de Grupul VELUX, fiind al treilea experiment Model Home 2020.

Potrivit comunicatului de presă al VELUX România, aproximativ 40% din consumul total de energie din Europa este reprezentat astăzi de consumul energetic al clădirilor. Organizaţiile internaţionale şi experţii în domenii precum, arhitectură, cercetare în domeniul construcţiilor şi energiei regenerabilă spun însă că în Uniunea Europeană consumul de energie poate scădea cu 20% până la 50% prin renovarea clădirilor vechi şi prin aplicarea unor norme mai stricte în construcţiile noi.

"Soarele este o sursă uriaşă şi neexploatată de energie. În fiecare an, generează un surplus de energie de 1500 de ori mai mare decât consumul înregistrat la nivel global. Şi atunci, de ce să nu căutăm soluţii pentru a valorifica o astfel de resursă? Ca producător de ferestre de mansardă şi tehnologii sustenabile, Grupul VELUX vine cu o serie de propuneri prin care electricitatea poate fi înlocuită integral de lumina naturală." a declarat Alexandra Maier, arhitect VELUX România.

La sfârşitul lunii octombrie 2010, Grupul VELUX a inaugurat prima casă unifamilială fără emisii de carbon din Austria, Sunlighthouse, care generează o cantitate de energie mai mare decât consumul său energetic şi îşi neutralizează emisiile de CO2. Atât ferestrele de mansardă cât şi cele verticale aduc un procent ridicat de lumină naturală în casă şi maximizează câştigurile de energie solară pasivă. Casa este alimentată cu aer proaspăt pe tot parcursul anului: în perioadele reci, ventilaţia cu recuperare de căldură asigură un climat interior sănătos, iar primăvara se activează programul de aerisire automată prin intermediul ferestrelor. Senzorii amplasaţi pe pereţii exteriori şi la interiorul clădirii controlează calitatea aerului şi pot comanda deschiderea sau închiderea automată a ferestrelor. Nevoia minimă de încălzire este îndeplinită de o pompă de căldură sol-apă. Panourile fotovoltaice de pe acoperiş furnizează energie electrică. Încălzirea apei calde menajere este realizată în mare parte prin intermediul panourilor solare termice. Rezultatul este că VELUX Sunlighthouse poate produce mai multă energie decât are nevoie.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional