Grupul Carpatcement a terminat anul 2011 cu rezultate pozitive, înregistrând creşteri ale vânzărilor la toa-te diviziile existente în ţara noastră, astfel că divizia de ciment a obţinut o creştere de 7% a volumelor de vânzări, cu 20% mai multe vânzări a înregistrat divizia betoane, iar creş-terea cea mai mare - 35% -, s-a înregistrat pentru divizia de agregate, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, Florian Aldea, Country Manager Carpatcement.
Cifra de afaceri obţinută anul trecut nu a putut fi comunicată de către conducerea companiei, însă în 2010 s-a aflat la nivelul de 214 milioane euro, în scădere faţă de 2009, când afacerile grupului s-au ridicat la 238 milioane euro.
Totodată, HeidelbergCement, grupul internaţional din care face parte Carpatcement, a obţinut anul trecut venituri de 12,9 miliarde euro, cu 10% mai mari decât în 2010. În ceea ce priveşte vânzările la nivel internaţional, compania a obţinut o creştere a volumului acestora, de 12% pentru divizia de ciment, de 6% a volumului de vânzări pentru cea de agregate şi o creştere de 12% pentru divizia de betoane.
Florian Aldea a subliniat principalele motoare ce au ajutat la creşterile grupului pe care îl conduce: "Faptul că, în pofida unui context de piaţă încă nefavorabil, am reuşit să obţinem creşteri semnificative ale volumelor de vânzări pentru toate cele trei divizii, dovedeşte cu rezultate concrete că grupul Carpatcement deţine o poziţie solidă de piaţă şi continuă să fie un lider al sectorului materialelor de construcţii din România. Avem încredere că evoluţia viitoare a celor trei divizii va fi susţinută şi de tendinţa de revenire a pieţei locale a materialelor de construcţii. Piaţa a început deja să dea uşoare semne de îmbunătăţire şi ar putea să se înscrie pe o direcţie constantă de creştere economică, în cazul în care va exista stabilitate macro-economică şi politică şi dacă vor fi demarate măsurile de relansare economică anunţate de autorităţi".
100 milioane euro pentru modernizarea fabricilor de ciment
Activitatea de creştere a grupului Carpatcement s-a concentrat în ultimii ani pe investiţii în modernizarea şi extinderea unităţilor de lucru deţinute, compania alocând un buget de 100 milioane euro în 2009 pentru extinderea fabricilor de ciment din Bicaz, Deva şi Fieni. Aceste lucrări au fost finalizate în cursul anului trecut, a mai declarat reprezentantul grupului din ţara noastră.
Deşi investiţiile realizate în dotarea punctelor de lucru cu cele mai moderne tehnologii, în diversificarea portfoliului de produse, alocarea de resurse financiare rămân prioritare şi pe viitor pentru Carpatcement, grupul a acordat importanţă şi protejării mediului înconjurător, din 1998 şi până în prezent, grupul investind în protecţia mediului peste 30 de milioane euro, 7 milioane euro fiind direcţionaţi către combustibili alternativi, a subliniat Aldea.
Extinderea la nivel de grup internaţional s-a realizat în 2011 prin creşterea eficienţei în privinţa reducerii costurilor interne, construirea unor noi fabrici (precum fabrica TulaCement din Rusia, inaugurată vara trecută, ce are o capacitate de producţie de 2 milioane de tone; moara de ciment construită în Bangladesh, ce are o capacitate de 0,8 milioane de tone).
Carpatcement Holding SA are în prezent peste 900 de angajaţi, dintre care 333 sunt angajaţi ai fabricii din Fieni, 275 lucrează în fabrica din Bicaz, 253 sunt angajaţi ai fabricii din Deva, iar 58 de persoane activează în echipa administrativă din Bucureşti. Reprezentanţii companiei au spus că nu au fost necesare reduceri de personal în aceşti ani influenţaţi de criza economică.
Grupul HeidelbergCement este unul dintre cei mai importanţi inves-titori germani din România. Grupul a intrat pe piaţa românească în 1998 şi, de atunci, este prezent în sectorul producţiei de ciment, betoane şi de agregate prin intermediul companiilor Carpatcement Holding (3 fabrici de ciment), Carpat Beton (18 staţii de betoane) şi Carpat Agregate (14 cariere şi exploatări de balast).





































