Conacul APAFI, restaurat conform planului original din secolul al XVIII-lea
Amenajări / 07 noiembrie 2017

Conacul Apafi, situat în satul Mălâncrav, din Judeţul Sibiu, a fost readus la viaţă în 2007 cu ajutorul Fundaţiei Mihai Eminescu. Reconstrucţia Conacului Apafi din Mălâncrav a primit premiul al II-lea la Green Apple Awards, 2009 şi premiul Europa Noastră pentru reabilitarea patrimoniului cultural arhitectural.
Conacul păstrează atmosfera şi aspectul original al locului.
Datând din secolul al XV-lea, fostă reşedinţă de vânătoare a familiei princiare maghiare Apafi, conacul se află în satul Mălâncrav din judeţul Sibiu. Timp de aproape un secol, clădirea a fost abandonată ajungând în pragul prăbuşirii.
Conacul cuprinde în prezent cinci camere - patru camere duble şi o cameră single, un salon, o bibliotecă inspirată din biblioteca din secolul al XVII-lea a contelui Teleki de la Târgu Mureş, cu o colecţie de cărţi în cinci limbi străine, şi o bucătărie concepută pentru a facilita utilizarea conacului drept casă de oaspeţi.
Potrivit reprezentantului conacului Apafi, reabilitarea conacului a fost posibilă prin Mihai Eminescu Trust, care a achiziţionat conacul în anul 2000 de la Biserica Evanghelică începând renovarea şi reconstrucţia acestuia în 2003. Proiectul a durat 4 ani şi a implicat o echipă de specialişti şi meşteri de excepţie, localnici şi străini. Arhitectul Jan Hulsemann împreună cu meşterii în construcţii Fritz Klutsch şi Ernst Linzing au restaurat Conacul conform planului original din secolul al XVIII-lea. Inaugurarea Conacului Apafi a avut loc pe întâi octombrie 2007.
Decoraţiunile tradiţionale, cărţile şi mobilierul au fost donate de binefăcători şi de comunitatea locală. Conacul este înconjurat de grădini elegant amenajate, care păstrează atmosfera şi aspectul original al locului.
Conacul se închiriază ca un întreg, nu pe camere, astfel încât două persoane care fac o rezervare la conac vor avea tot spaţiul la dispoziţia lor şi vor putea avea aceeaşi experienţă pe care o trăia familia nobiliară Apafi pe durata şederii la conacul lor.