Articol preluat din ziarul Bursa
Consiliul Concurenţei a anunţat, ieri, că a declanşat o investigaţie utilă de cunoaştere a pieţei lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi şi a principalilor factori care influenţează concurenţa în acest sector. Având în vedere că drumurile sunt administrate de autorităţile centrale sau locale şi lucrările de construcţii ale acestora se atribuie prin licitaţii publice, ancheta sectorială va analiza structura pieţei şi mecanismele de funcţionare ale acesteia atât din perspectiva organizării licitaţiilor publice, cât şi a participării agenţilor economici la acestea.
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat, ieri, într-o conferinţă: "Piaţa lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi prezintă o importanţă deosebită pentru economia naţională, beneficiind de sume considerabile alocate de la bugetul statului şi din fonduri europene. În acest context, ne-am propus să facem o cercetare mai amănunţită pentru a stabili exact cum func-ţionează această piaţă, atât din punct de vedere al agenţilor economici participanţi la licitaţiile publice, cât şi din cel al autorităţilor contractante. De asemenea, scopul nostru este să identificăm şi să corectăm eventualele practici de natură anticoncurenţială de pe această piaţă".
Domnia sa a subliniat că ancheta utilă va analiza şi piaţa materialelor de construcţii: "Vrem să vedem de exemplu, ce s-a întâmplat cu piaţa cimentului după ce, în urmă cu câţiva ani, au fost aplicate amenzi de circa 30 milioane de euro pentru încălcarea legii concurenţei".
Piaţa construcţiilor de drumuri şi autostrăzi este caracterizată printr-un grad mare de dispersie, existând un număr foarte mare de societăţi, atât naţionale, cât şi internaţionale şi ca urmare, situaţia lucrărilor de construcţii de drumuri şi autostrăzi este foarte dificil de monitorizat. Atribuirea lucrărilor aferente acestei pieţe se face, de regulă, prin licitaţie publică, organizată de autorităţile publice, locale şi centrale, beneficiare ale acestor lucrări. Datorită complexităţii şi volumului lucrărilor, asocierile între ofertanţi sunt frecvente. Natura şi mecanismele de funcţionare ale acestor asocieri reprezintă unul dintre aspectele ce vor fi analizate în cadrul anchetei sectoriale.
În cadrul investigaţiei utile pentru cunoaşterea pieţei Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii, documente sau declaraţii tuturor actorilor implicaţi. Dacă în timpul anchetei utile sunt descoperite încălcări ale legii concurenţei, vor fi declanşate şi investigaţiile aferente.
BOGDAN CHIRIŢOIU, PREŞEDINTELE CONSILIULUI CONCURENŢEI, A DECLARAT CĂ SPERĂ SĂ FIE FINALIZATE, ÎN ACEST AN, INVESTIGAŢIA DECLANŞATĂ PE PIAŢA BANCARĂ ŞI CEA PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE. DOMNIA SA S-A DECLARAT NEMULŢUMIT CĂ INVESTIGAŢIA PE PIAŢA PRODUSELOR PETROLIERE DUREAZĂ DE PREA MULT TIMP ŞI A ANUNŢAT CĂ A SCHIMBAT ECHIPA DE INSPECTORI PENTRU A FINALIZA ÎN ACEST AN, ACEST DEMERS ÎNCEPUT ÎN 2006.





































