Confindustria Romania, patronatul societatilor italiene in tara noastra, anunta organizarea Forumului Economic 2012, joi, 4 octombrie, la Bucuresti. Evenimentul va cuprinde si Adunarea Generala Confindustria Balcani.
Forumul Economic Confindustria Romania, ajuns la cea de-a treia editie, reprezinta un moment de dezbatere pe teme macroeconomice si de business cu autoritatile publice, bancile si asociatii proprii.
Mauro Maria Angelini, Presedintele Confindustria Romania, afirma: "Intr-un astfel de moment economic dificil si marcat de incertitudini, devine indispensabila dezbaterea pe marginea acestor teme".
La eveniment vor participa peste 300 de invitati, asociati ai Confindustria, reprezentanti ai institutiilor, ministerelor si ai mediului de afaceri.
Confindustria Balcani reprezinta federatia asociatiilor de firme italiene din zona Balcanilor, asociatia cuprinde peste 1.000 firme italiene.