Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Consilierii Capitalei au aprobat hotărârea privind terenul vizat de viitorul pasaj Băneasa

N.I. Ştirile Zilei /

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, luni, trecerea unei suprafeţe de 5.700 de metri pătraţi de teren, din domeniul public al Capitalei în domeniul public al statului, în folosul lucrărilor de construire a pasajului Băneasa.

Proiectul de hotărâre privind terenul respectiv a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CGMB la insistenţele consilierilor PNL, după ce el nu fusese supus la vot la precedenta şedinţă.

Trecerea celor 5.700 de metri pătraţi în domeniul public al statului era necesară pentru urgentarea lucrărilor la pasaj, în condiţiile în care proiectul aferent acestora este în grija Ministerului Transporturilor. Pe 19 august, premierul Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, şi edilul-şef al Capitalei, Sorin Oprescu, au inspectat, împreună, lucrările la viitorul pasaj din zona Băneasa.

Cu acest prilej, Oprescu a promis, pe lângă trecerea terenului de 5.700 de metri pătraţi în domeniul public al statului, şi elaborarea unui plan urbanistic zonal (PUZ), necesar pentru schimbarea destinaţiei zonei respective şi pentru tăierea copacilor, precum şi prelungirea avizelor de construcţie a pasajului subteran Băneasa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional