Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Consolidarea clădirilor publice cu risc seismic va fi obligatorie

A.G.R. Ştirile Zilei /

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind obligativitatea consolidării clădirilor publice degradate, aflate în clasa I de risc seismic, ar putea fi aprobat de Guvern în două săptămâni, a declarat, ieri, ministrul Dezvoltării, Laszlo Borbely. "Suntem în discuţii cu Ministerul Justiţiei pentru că sunt unele detalii de stabilit în ceea ce priveşte modul în care este respectat dreptul de proprietate. Totuşi, în cazul în care aceste clădiri prezintă pericol public, ele trebuie să fie expropriate", a mai spus Borbely, citat de Agerpres. Potrivit proiectului, indiferent cine este proprietarul clădirii, aces­ta va trebui ca, în termen de doi ani de la notificare, să reabiliteze clădirea, altfel va primi sancţiuni de ordin financiar sau penal, în cazul în care se întâmplă accidente ce afectează trecătorii.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional