Consorţiul care va construi tronsonul de metrou Drumul Taberei-Universitate va fi selectat în primăvara anului viitor, urmând ca lucrările efective să demareze, cel mai probabil, în lunile iulie-august 2010, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, după semnarea contractului de împrumut cu BEI.
"BEI ne va împrumuta cu 395 milioane de euro, respectiv 45% din valoarea totală a proiectului, care este de 883 milioane de euro. Dacă Ministerul Finanţelor ne ajută prin alocări bugetare pentru cofinanţare putem începe să tragem din banii împrumutaţi încă de la anul. Din primăvară vom selecta consorţiul care va construi acest tronson, iar din iulie-august vom putea începe lucrările", a spus Berceanu.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat că, prin reducerea Împrumutul semnat cu BEI este pe o perioadă de 5 ani, până la 31 decembrie 2014, cu o perioadă de rambursare de până la 25 de ani. În cadrul proiectului vor finanţate nu doar lucrările de execuţie ci şi achiziţia a 37 de noi trenuri de metrou pentru dotarea acestei magistrale.
Proiectul are ca dată de finalizare sfârşitul anului 2015, iar autoritatea contractantă este MFP, Metrorex urmând să implementeze proiectul.




































