Primarul General al Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a verificat ieri, 21 iunie 2011, stadiul lucrărilor la Stadionul Naţional Lia Manoliu, potrivit unui comunicat al Primăriei Bucureşti.
După ce a vizitat terenul de joc, vestiarele, sala de conferinţe de presă şi zona de birouri a arenei, Primarul General a declarat că "stadionul arată foarte frumos, după cum puteţi vedea. Acum se lucrează, practic, la finisaje. Arena este gata în proporţie de 95%. E mai frumos decît multe stadioane din Europa şi sunt mândru de acest lucru. Se lucrează la finisajele exterioare şi la alei, suntem în etapele premergătoare montării gazonului, adica la sistemele de drenaj şi la cele de încălzire".
În ceea ce priveşte managementul stadionului, Primarul General a subliniat că îşi doreşte ca acesta să se realizeze în parteneriat public privat: "Aşa cum am mai spus, doresc o firmă profesionistă, cu experienţă internaţională, care să poată opera eficient stadionul, astfel încat spaţiul să fie valorificat 365 de zile în an. Am pus pe ordinea de zi a Consiliului General aceasta problemă, însă a fost amânată de două ori. O voi pune pe ordinea de zi până când se va rezolva! Este esenţial ca acest stadion să fie funcţional!"
La rândul său, Directorul General al Direcţiei de Invesţitii din Primăria Capitalei, Bogdan Hreapca, a explicat că, "în prezent, se lucrează la finalizarea acoperişului şi a cubului video, operaţiune care se va încheia în zece zile. Stadionul se va finaliza la mijlocul lunii iulie. Suntem pregătiţi pentru evenimentul de deschidere."
Proiectarea pentru Stadionul Naţional Lia Manoliu a început în noiembrie 2008, iar în februarie 2008 au început lucrările de demolare ale vechiului stadion. În luna mai a anului 2008 au început lucrările de construcţie. La finalul lucrărilor, stadionul va dispune de 55000 de locuri şi un acoperiş retractabil.
Valoarea totală a investiţiei pentru Stadionul Lia Manoliu este de 131 milioane de euro.