Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a verificat, la începutul acestei săptămâni, stadiul lucrărilor la Pasajul Basarab, conform unui comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Astfel, reprezentanţii ISC au constatal că mai sunt de executat diferite izolaţii şi lucrări la căile de rulare şi la cele de acces. În paralel, în conformitate cu atribuţiile legale, ISC, prin intermediul Inspectoratului Bucureşti, a solicitat companiei INCERTRANS datele rezultate în urma măsurătorilor tehnice efectuate la investiţia Pasajul Basarab. Aceste date vor fi analizate de specialiştii ISC în vederea recepţiei finale a obiectivului de investiţii.
La finalizarea centralizării datelor, INCERTRANS va furniza aceste date, atât proiectantului Pasajului Basarab, cât şi Inspectoratului de Stat în Construcţii. Punerea în funcţiune a acestui obiectiv va avea loc doar după recepţia finală, la care vor participa şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii.