Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Construcţia Centrului Antigrindină "Moldova 1" va fi încheiată în noiembrie

Doru Mocanu Ştirile Zilei /

Construcţia Centrului Antigrindină "Moldova 1" va fi încheiată în noiembrie

Investiţia depăşeşte 12 milioane de lei

Centrul Regional de Combatere a Grindinei "Moldova 1" va fi inaugurat în prima decadă a lunii noiembrie. Constantin Aruştei, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Iaşi, a declarat că, în prezent, la Centrul Antigrindină din zona Dancu încă se mai lucrează. "Suntem în grafic şi credem că în jurul datei de 8 noiembrie vom putea inaugura obiectivul", a subliniat domnia sa.

Valoarea totală a investiţiilor necesare punerii în func­ţiune a Centrului de Combatere a Grindinei "Moldova 1" se ridică la 12,5 milioane lei, banii fiind alocaţi prin intermediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Acest obiectiv face parte din programul naţional de realizare a sis­temului antigrindină şi stimulare a precipitaţiilor. Centrul de la Iaşi este primul de acest fel din ţară, după centrul-pilot de la Ploieşti, şi va deservi o suprafaţă de 180.000 de hectare din judeţele Iaşi şi Vaslui. În perioada următoare, sunt prevăzute să se construiască obiective de acest gen şi în restul Moldovei, pentru a acoperi toată suprafaţa de nord-est a ţării.

Construcţia centrului de coordonare din localitatea ieşeană Dancu a început în 2005, oferta cu care compania "Alex" Iaşi a câştigat licitaţia organizată în acest sens fiind de 2,7 milioane lei. Clădirea are o suprafaţă de 6.000 mp şi va constitui centrul de comandă pentru cele 16 staţii antigrindină care vor fi situate în judeţele Iaşi şi Vaslui, staţii la amenajarea cărora se lucrează în paralel. De asemenea, după finalizarea sediului, urmează să fie construite şi trei depozite logis­tice. Punctele de lansare au fost amplasate acolo unde s-au înregistrat frecvente căderi de grindină şi unde sunt cele mai importante culturi din punct de vedere economic.

Astfel, printre punctele de lansare se numără cele din localităţile ieşene Cătălina, Hodora, Maxut, situate în preajma zonei viticole Cotnari, din satele Coarnele Caprei, Schitu Duca, Bosia, Comarna, recunoscute pentru potenţialul lor în sectorul cerealier, dar şi din zona viticolă Huşi, în judeţul Vas­lui. Centrul de la Iaşi are trei funcţii: de împrăştiere a norilor, de declanşare a ploilor şi de declanşare a ninsorilor, în timpul iernii, atunci când cerul este acoperit de nori.

Staţia antigrindină aferentă Centrului "Moldova 1" este fabricată la "Electromecanica" Ploieşti şi va funcţiona prin intermediul a 16 puncte de lansare, care vor fi dotate cu un radar şi un lansator de rachete. La Centrul Zonal se vor primi informaţiile de la Centrul Meteorologic Bacău, în urma prelucrării datelor fiind transmise la staţiile locale decizii privind coordona­tele şi momentul de lansare a rachetelor antigrindină. Rachetele conţin iodură de argint, substanţă care are rolul de a fărâmiţa particulele de gheaţă.

De asemenea, în perioadele secetoase, sistemul va putea fi utilizat pentru a provoca ploaia, element extrem de important în condiţiile în care, în ultimii ani, jumătate din judeţul Iaşi se află pe un adevărat culoar de secetă, iar instalaţiile de irigat au fost distruse în cea mai mare parte.

Programul naţional de realizare a sistemului antigrindină şi stimulare a precipitaţiilor a fost lansat în anul 2000. Aflat în cea de-a şaptea etapă anuală de dezvoltare, programul prevede, în acest an, exploatarea operaţională cu 11 puncte de lansare a Unităţii Pilot de Combatere a Căderilor de Grindină Prahova, execuţia Centrului Zonal de Coordonare Moldova şi Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină "Moldova 1 Iaşi". La acestea se adaugă finalizarea proiectelor tehnice pentru Unitatea de Combatere a Căderilor de Grindină "Moldova 2 Vrancea".

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional