Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut în primul semestru din an faţă de perioada corespunzătoare din 2009 cu 15,7% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 16%, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
În luna iunie 2010 faţă de luna corespunzătoare din 2009, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 5,2% şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 8,5%, au precizat reprezentanţii INS.
Faţă de luna mai a acestui an, în luna iunie, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată, cu 46,7%, respectiv cu 16,6%, potrivit INS,
Creştere volumul lucrărilor de construcţii (serie brută) s-a evidenţiat pe toate elementele de structură astfel: cu 67,7% la lucrările de reparaţii capitale, cu 43,7% la lucrările de construcţii noi şi cu 42,7% la lucrările de întreţinere şi reparaţii. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 79,4%: la clădirile rezidenţiale, cu 46,5% la construcţiile inginereşti şi cu 25,8% la clădirile nerezidenţiale, au mai precizat reprezentanţii INS.
Volumul lucrărilor de construcţii, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iunie 2010, comparativ cu luna mai 2010, a înregistrat o creştere de 34,3% la lucrările de reparaţii capitale, 17,2% la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi 17% la lucrările de construcţii noi. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor a crescut cu 35,5% la clădirile rezidenţiale, 19,8% la construcţiile inginereşti şi 4,7% la clădirile nerezidenţiale, conform aceloraşi surse.




































