Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2026

Contractul dintre CET Arad şi "Centurymark" va fi reziliat

Ioana Paul Ştirile Zilei /

Aşa cum a promis la instalarea în funcţie, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a început o acţiune de verificare a contractelor încheiate de vechea administraţie. Fostul primar, Dorel Popa, a fost acuzat că a încheiat o serie de contracte dubioase, care au păgubit municipalitatea. Noua conducere a administraţiei locale susţine că, de-a lungul celor patru ani cît s-a aflat în fruntea Primăriei Arad, Dorel Popa a reuşit să stîrnească aprigi controverse cu privire la deciziile sale administrative.

Printre contractele pentru care fostul primar a fost acuzat se numără şi celebrul CET Arad - "Centurymark" SUA. Dorel Popa a negociat şi semnat un contract dubios cu firma americană care a primit CET-ul, deşi nu a prezentat nici una din garanţiile cerute într-o asemenea afacere, în schimbul promisiunii de a investi 200 milioane de dolari. Ulterior, "Centurymark" nu a plătit nici un cent în această afacere. Actuala conducere a primăriei afirmă că, nici pînă în momentul de faţă, nu se ştie care este situaţia exactă a contractului CET Arad - "Centurymark".

Pus în faţa unei asemenea situaţii, Gheorghe Falcă a anunţat că acest contract va fi reziliat. "La următoarele şedinţe ale Consiliului Local Arad voi propune ca acest contract să fie reziliat", a declarat domnia sa.

Alt contract care este considerat păgubos pentru primărie şi arădeni este concesionarea serviciului de parcare către firma "Belsirim". Din taxele impuse pentru parcarea autovehiculelor în locurile special marcate, un cuantum de 30% intra în bugetul Consiliului Local, iar restul revenea administratorului parcărilor. Blocarea roţilor autovehiculelor cu gheara galbenă a împins atît "Belsirim" cît şi Primăria Arad într-o serie de procese, majoritatea cîştigate de proprietarii de autoturisme.

Gheorghe Falcă a mai spus că, în prezent, împreună cu Executivul Primăriei, lucrează la un proiect pentru un nou sistem de parcare în municipiu, care să fie mai accesibil cetăţenilor şi să aducă mai multe venituri Primăriei. Pentru această intenţie, primarul Aradului a fost criticat de patronul firmei "Belsirim", care i-a reproşat că nu respectă investitorii. În replică, Gheorghe Falcă a răspuns că nu există nicăeri în România un contract de concesionare a parcărilor prin care doar 30% din încasări să intre în bugetul Primăriei.

De asemenea, în urma analizării contractului dintre Primărie şi firma care a executat reabilitarea trotuarelor din centrul oraşului, a reieşit faptul că suma prevăzută în contract a fost depăşită cu şapte miliarde de lei, din care cinci miliarde de lei trebuie achitate de noua administraţie care susţine că, deocamdată, nu le are. Dorel Popa a fost aspru criticat că a risipit bani din bugetul local pentru a înlocui trotuare aflate într-o stare destul de bună şi nu a asfaltat drumurile de la marginea oraşului. Gheorghe Falcă a mai declarat că va continua întocmirea rapoartelor de audit financiar solicitate la societăţile din subordinea Consiliului Local, rezultatele urmînd să fie făcute publice imediat după finalizarea lor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional