Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Cora România, forţată să construiască întregul ansamblu din Braşov în acelaşi timp

OVIDIU VRÂNCEANU Ştirile Zilei /

Cora România, forţată să construiască întregul ansamblu din Braşov în acelaşi timp

Aleşii locali au aprobat la finele săptămânii trecute, la solicitarea executivului Primăriei Braşov, un nou Plan Urbanistic Zonal pentru zona Hidromecanica, cea în care va fi construit centrul comercial Corall al francezilor de la Cora România. "Am solicitat acest lucru pentru ca lucrările să se facă într-un plan integrat, nu etapizat. Ne-am putea trezi ca acolo să fie făcut doar centrul comercial, în timp ce restul funcţiunilor propuse să fie lăsate pentru o altă perioadă, în cazul în care compania ar considera că nu are bani să investească şi în hotel şi restul funcţiunilor promise", ne-a declarat primarul George Scripcaru.

În luna mai a fost aprobat studiul de oportunitate pentru complexul proiectat de cei de la Cora în Centrul Civic, iar în luna iulie a fost aprobat şi PUZ-ul aferent acestei investiţii. Totuşi, pentru că exista posibilitatea ca lucrările să fie făcute etapizat, lăsând Centrului Civic al Braşovului un aspect de continuă construcţie, primarul a preferat să reintroducă PUZ-ul în şedinţa CL pentru a fi aprobat în noua structură.

Se extind şi spaţiile verzi

Faţă de planurile iniţiale prezentate, în 2011, de investitorii de la Cora, în care centrul comercial era proiectat să aibă două subsoluri, conform PUZ, în zonă va fi amenajat un centru comercial, care va include o galerie, săli multifuncţionale şi de expoziţii, dar şi birouri, care va avea doar un subsol, parter şi încă două etaje. În schimb, hotelul proiectat iniţial cu 14 etaje va avea doar 11, pe lângă subsol şi parter. Totodată, din proiect au dispărut şi imobilele de locuinţe colective, cu 2 Subsoluri + Parter +3 Etaje. Suprafaţa desfăşurată a întregului ansamblu, conform PUZ, este de 48.042,87 mp, iar construcţiile vor ocupa 66,5% din aceasta, respectiv peste 25.000 de mp. Investitorul a prevăzut şi 2.500 de mp de spaţii verzi, faţă de 1.800, cât fusese prevăzut iniţial, alte 2.300 de metri pătraţi pentru alei pietonale, dar şi aproape 8.000 de mp, pentru drumuri, parcaje şi platforma edilitară.

"Cora România" a cumpărat terenul respectiv în 2010, cu 13 milioane de euro în urma unei licitaţii organizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, anunţând că investiţiile în construirea întregului ansamblu se vor ridica la aproximativ 60 de milioane de euro.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional