Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 3 / 2025

Corecţie medie de până la 10% a preţului la apartamente

A.B Ştirile Zilei /

Corecţie medie de până la 10% a preţului la apartamente

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, prezintă rezultatele unui studiu despre impactul Covid-19 în piaţa imobiliară, realizat de companie la nivel european. Printre cele mai importante concluzii se numără: corecţii de preţ pe segmentul vânzări, scăderi de preţ pe închirieri, precum şi o uşoară scădere a volumului tranzacţiilor, potrivit unui comunicat de presă.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.130 de agenţi şi brokeri de top, din 27 de regiuni din Europa, cu o participare aproximativ egală de femei şi bărbaţi, majoritatea cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani. Jumătate dintre participanţii la studiu au o experienţă de minim trei ani în cadrul agenţiilor RE/MAX.

În România, specialiştii estimează la o corecţie medie la nivel naţional între 5 şi 10% a preţului la apartamente

La nivel european, pe segmentul vânzări, peste 50% dintre specialişti estimează scăderi ale preţurilor între 5-10%. Excepţie fac Franţa, Finlanda, Olanda, Cehia şi Turcia, care prezic o creştere între 2-5% a preţului la case. În România, la nivel naţional, specialiştii estimează o corecţie medie între 5 şi 10% a preţului pentru apartamente, cu variaţiuni în funcţie de piaţă/oraş.

Pe segmentul închirieri, respondenţii prezic o scădere a preţurilor cuprinsă între 10 şi 15%. Totodată, 70% dintre participanţii la studiu indică scăderi între 10-20% ale preţurilor pentru proprietăţie comerciale. Pe plan local, 28% dintre respondenţi estimează scăderi atât în mediul rural, cât şi în cel urban.

Peste 40% dintre respondenţi estimează o stagnare sau o uşoara scădere a volumului de tranzacţii imobiliare în România

În ceea ce ţine de volumul tranzacţiilor, specialiştii estimează o uşoară tendinţă de scădere la nivel european, cu excepţia Franţei, Poloniei, Bulgariei, unde circa 50% dintre participanţi preconizează creşteri pe segmentul case. Pe plan local, peste 40% dintre participanţi estimează o scădere a volumului de tranzacţii imobiliare, pentru toate tipurile de proprietăţi.

De asemenea, mai mult de 65% dintre participanţii la studiu preconizează o scădere a volumului de tranzacţii pe segmentul comercial, atât la nivel de vânzări, cât şi de achiziţii. Totodată, peste 40% consideră că va scădea numărul tranzacţiilor pe segmentul proprietăţi pentru investiţii.

Potrivit rezultatelor obţinute, printre motivele principale care determină scăderea volumului de tranzacţii se numără rata ridicată a şomajului şi incertitudinea generală, respectiv nesiguranţa financiară din partea cumpărătorilor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional