Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2026

Focşani investeşte peste 10 milioane de lei în modernizarea Parcului Schuman

Investiţii /

Focşani investeşte peste 10 milioane de lei în modernizarea Parcului Schuman
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Municipiul Focşani a făcut un pas important în strategia sa de modernizare urbană. Consiliul Local a aprobat, în februarie, proiectul "Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii verzi din Parcul Schuman", propus spre finanţare prin Programul Regional 2021-2027. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 10,43 milioane lei, sumă care include TVA, iar municipalitatea contribuie cu peste 5,7 milioane lei, acoperind cheltuielile neeligibile şi cofinanţarea obligatorie de 2% din valoarea eligibilă.

    Primarul Cristi Misăilă subliniază că proiectul nu reprezintă doar o reabilitare estetică: "Ne dorim ca Focşaniul să fie un oraş modern, cu parcuri funcţionale, zone de relaxare, locuri de joacă şi spaţii dedicate sportului. Modernizarea Parcului Schuman înseamnă păstrarea arborilor sănătoşi, dar şi extinderea spaţiilor verzi prin noi plantări de copaci, plante perene şi graminee".

    Pe lângă refacerea spaţiilor verzi, proiectul prevede intervenţii importante la infrastructura parcului: aleile degradate vor fi înlocuite cu un sistem modular de pavaje, soluţie ce reduce efectul de "insulă de căldură", iar fântâna centrală va fi modernizată. De asemenea, mobilierul urban va fi complet reînnoit, incluzând pergole, mese pentru şah şi bănci inteligente, conectate la nevoile digitale ale vizitatorilor.

    O premieră o reprezintă terenul multisport de tip tartan, amenajat pe un teren neutilizat. "În premieră, în parc va fi realizat un teren multisport pentru a încuraja tinerii, şi nu numai, să facă mişcare. Pe un teren care acum este nefolosit va fi amenajată o suprafaţă de tip tartan unde vor putea fi practicate diferite activităţi sportive tot timpul anului, indiferent de condiţiile meteo. Bineînţeles, aşa cum am făcut şi în celelalte parcuri reabilitate, vom avea un sistem de irigaţii dar şi un iluminat public eficient, cu becuri led", a mai spus Cristi Misăilă.

    Din perspectiva dezvoltării urbane, proiectul Parcului Schuman demonstrează o abordare integrată: combină modernizarea estetică şi funcţională cu măsuri sustenabile şi cu accent pe nevoile comunităţii.

    Ştirile zilei

    Revista
    BURSA Construcţiilor

    Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

    Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

    Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

    În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

    Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

    Piaţa Imobiliară

    Proiecte

    Materiale

    Preţuri

    Finanţare

    Investiţii

    Perspective

    Companii