Articol preluat din ziarul Bursa
Creditul ipotecar de la RBS cu comision de rambursare anticipată zero - "Noua ta casă" - oferă noi facilităţi pentru clienţii care încheie o asigurare de viaţă prin intermediul băncii şi/sau care contractează pachetul de cont curent de la RBS România, arată un comunicat al instituţiei.
Suma maximă contractată prin creditul ipotecar "Noua ta casă" este de 750.000 euro, pentru o perioadă de rambursare de maxim 30 de ani, avansul minim solicitat de RBS România fiind de 25%. Creditul este garantat cu ipotecă de rang I asupra imobilului achiziţionat.
Rata dobânzii este de 6,5% pe an pentru creditul în euro, pentru clienţii care beneficiază de o asigurare de viaţă contractată prin bancă. Nivelul dobânzii este fix pentru primele 12 luni de creditare. Ulterior, rata se va calcula conform formulei Euribor 12M (la doisprezece luni) + 5,5%. Mai mult decât atât, banca nu percepe comision de rambursare anticipată. Chiar şi în cazul returnării sumei în decursul primului an, comisionul este de 0%.
În cazul unui credit ipotecar cu suma totală a creditului de 50.000 euro acordat pe o perioadă de 30 de ani, valoarea finală plătibilă de consumator este de 118.119 euro, iar dobânda anuală efectivă este de 6,85%.
În plus, se aplică reduceri la dobânda creditului ipotecar tuturor clienţilor cărora le este virat salariul în contul curent deschis la RBS România. Aceştia beneficiază de o reducere de 0,5 puncte procentuale, atât pentru dobânda din primul an (dobânda reducându-se la 6,00% p.a. de la 6,5% p.a.), cât şi pentru marja din următorii ani (formula de calcul a ratei devenind Euribor 12M + 5%).
În această situaţie, pentru exemplul listat mai sus, valoarea finală plătibilă de consumator va fi de 112.219 euro, iar dobânda anuală efectivă va fi de 6,39%.




































