Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Criza, benefică pentru construcţia de hoteluri

N.I. Ştirile Zilei /

Perioada de criză este momentul potrivit pentru a investi în construcţia de hoteluri, întrucât preţurile terenurilor şi ale materialelor de construcţii sunt în scădere, a declarat, pentru Newsin, Rob Palleschi, şeful global al brandului "Doubletree by Hilton".

"Economia e într-adevăr dură acum, dar e momentul oportun pentru a construi. Nu sunt expert în piaţa din România, dar preţurile terenurilor sunt în cădere liberă peste tot în lume şi poţi achiziţiona la un preţ bun un teren într-o zonă bună. La aceasta se adaugă mâna de lucru mai ieftină, precum şi faptul că preţul materialelor de construcţie este, de asemenea, scăzut", a precizat Rob Palleschi.

Acesta a afirmat totodată că "Hilton" nu are o strategie exactă pentru 2010, în contextul crizei economice globale. "La nivel global, ce a fost mai greu a trecut. Vom vedea că gradul de ocupare al hotelurilor va creşte, începând cu jumătatea lui 2010, comparativ cu 2009. Tarifele vor rămâne oarecum constante. Oricum, ne aşteptăm chiar la creşteri sesizabile ale pieţei începând din 2011, pentru că, în general, clienţii sunt sensibili când vine vorba de preţ", a explicat Palleschi.

Reprezentantul Hilton este, de asemenea, optimist în ceea ce priveşte rezultatele viitoare şi oportunităţile de dezvoltare. În prezent, la Oradea, se construieşte cel de-al treilea hotel "Hilton" din România, care va fi inaugurat în septembrie 2010, iar investiţia, aparţinând companiei "Calipso", se ridică la circa 15 milioane euro.

Calipso negociază cu mai multe bănci pentru un împrumut de 3 milioane euro, pentru noul hotel "Hilton" din Oradea. "Construcţia hotelului a început în toamna lui 2008. Bugetul alocat pentru acest proiect este de 15 milioane euro. Zece milioane euro provin de la acţionari (SIF Banat-Crişana), trei milioane euro vin din credite bancare, iar restul din surse proprii ale dezvoltatorului, Calipso SA", a declarat Sorin Ionescu, managing partner Fivestar Hospitality, compania de consultanţă care a reprezentat proprietarul în procesul de negociere şi care sprijină proiectul pe parcursul dezvoltării.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional