Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2022

CSEKE ATTILA:"Proiecte de peste 3 miliarde de euro depuse în cel de-al doilea apel pentru Valul Renovării"

S.B. Ştirile Zilei /

"Proiecte de peste 3 miliarde de euro depuse în cel de-al doilea apel pentru Valul Renovării"

"Bugetul alocat celui de-al doilea apel al Componentei 5 - Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost integral accesat", a anunţat Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

Astfel, pe 23 octombrie, ora 23.59, când s-a încheiat cel de-al doilea apel de proiecte pentru această componentă, bugetul estimat de 985.405.000 de euro a fost depăşit, iar ministerul a primit 1.808 de cereri de finanţare, în valoare de 3.171.630.822,46 de euro.

Cele mai multe cereri au fost depuse pentru renovarea integrată a clădirilor publice, pentru renovarea energetică moderată a clădirilor rezidenţiale multifamiliale, precum şi pentru renovarea energetică moderată a clădirilor publice. (Listele cu cererile depuse pot fi consultate aici: https://mdlpa.ro/pages/pnrr)

În data de 10 octombrie, Ministerul Dezvoltării a lansat cel de-al doilea apel de proiecte pentru tranziţia către un fond construit verde şi rezilient, prin eficientizarea energetică şi asigurarea siguranţei seismice şi la incendiu a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, finanţate prin PNRR şi gestionate de Ministerul Dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării finanţează integral lucrările, iar locatarii şi administraţiile publice locale nu sunt nevoite să asigure cofinanţare.

În următoarea perioadă, cererile vor intra în etapa de verificare şi contractare, în ordinea depunerii cererilor, a precizat ministrul dezvoltării, care a reamintit că, în cadrul primului apel de proiecte, au fost depuse 1.437 de cereri de finanţare, însumând peste 2 miliarde de euro.

Ministrul a amintit şi că, pe 14 octombrie, a fost lansat al doilea apel de proiecte şi pentru Componenta 10 - Fondul Local din PNRR, cu un buget disponibil de 859.690.000 de euro, pentru investiţii în infrastructura verde a localităţilor, prin achiziţia de mijloace de transport nepoluante, construirea de locuinţe eficiente energetic pentru tineri specialişti în sănătate şi educaţie, reabilitarea clădirilor publice, construirea de piste de biciclete sau achiziţionarea de staţii de încărcare electrice. Apelul de proiecte pentru Fondul Local se va închide pe 27 octombrie, a mai spus ministrul.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective