Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Dedeman deschide cel mai mare magazin al reţelei la Braşov

Ovidiu Vranceanu Ştirile Zilei /

Compania Dedeman, reţea de bricolaj, intenţioneză să deschidă, anul viitor, un magazin la Braşov şi un altul la Craiova. Investiţia în construcţia acestor magazine se ridică la aproximativ 15 milioane de euro.

Potrivit conducerii companiei, în Braşov, va fi inaugurat în primăvara anului viitor cel mai mare magazin al reţelei cu o suprafaţă construită de 17.700 de metri pătraţi.

Strategia vizează atingerea unui număr de 30 de magazine până în 2015. Anul acesta, compania a finalizat deja patru proiecte de extindere, două dintre magazine fiind situate în Bucureşti, suma investită fiind de 50 de milioane de euro.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional