Dezvoltatorii de proiecte eoliene ar putea fi ajutaţi dacă s-ar înfiinţa un Fond de Garantare al investiţiilor, a declarat, ieri, în cadrul conferinţei pe teme de energii regenerabile organizat la Bucureşti, Valeriu Binig, Director Financial Advisory Deloitte România.
"Înfiinţarea unui Fond de Garantare ar ajuta foarte mult investitorii din domeniul energiilor regenerabile. Practic, pot funcţiona astfel: Administraţia Naţională a Fondului de Mediu întocmeşte o scrisoare de garanţie pentru banca vizată de către dezvoltator, iar banca poate acorda mai uşor creditul solicitat, după modelul Programului Prima Casă", a explicat Binig.
Potrivit celor mai noi date puse la dispoziţie de compania Transelectrica, la nivelul anului 2009 totalul proiectele de energie regenerabilă, aflate în stadii avansate de realizare pe teritoriul României, se ridică la circa 4.000 MW instalaţi. Cea mai mare valoare din total vizează energia eoliană - cu 1.500 MW proiecte în derulare, respectiv 2.400 MW, pentru proiecte care au avizul tehnic de racordare. Statistica citată relevă faptul că, la ora actuală, România are instalaţi 13,81 MW în eolian, 70 MW în hidroenergie şi 8 MW în bioamasă.
Zonele cele mai vizate de către investitori sunt: Dobrogea, zona de sud a Moldovei şi Banat. Un studiu întocmit de Institutul Român de Energie /IRE/ arată că în privinţa capacităţii de producţie a parcurilor eoliene la nivel naţional, există un nivel de 13 TW instalaţi până în anul 2020.




































