Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

Deputaţii au aprobat reducerea "taxei pe stâlp" la 1%

V.B. Ştirile Zilei /

Reducerea impozitului pe construcţiile speciale (aşa-numita "taxă pe stâlp"), de la 1,5% la 1%, începând cu 2015, a fost aprobată, astăzi, de plenul Camerei Deputaţilor, for decizional pe proiectul de lege care modifică în acest sens Codul Fiscal, scriu surse din presă.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) susţine că diminuarea are în vedere corelarea cu indicatorii de profitabilitate şi influenţarea pozitivă a competitivităţii companiilor autohtone în regiune.

Taxa pe stâlp, introdusă la începutul acestui an, se aplică pentru construcţiile care nu intră în sfera de impozitare, precum: stâlpi, rampe, platforme betonate, altele decât imobilele de producţie sau birouri, care erau deja impozitate. Taxa este plătibilă în două rate anuale, iar încasările bugetare sunt estimate pentru 2014 la peste 1,5 miliarde lei. Iniţial, în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a fost estimat un nivel al încasărilor de 500-600 milioane lei.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional