Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Descendenţii generalului Constantin Brătianu revendică terenul pe care se află fabrica Rocar

Piaţa Imobiliară /

Terenul pe care se află fabrica "Rocar" este revendicat de patru descendenţi a generalului Constantin Brătianu, care afirmă că o suprafaţă de 17 hectare "a fost confiscată de regimul comunist" pentru construirea uzinei de autovehicule. Potrivit unei informaţii de presă făcută publică luni de Casa de Avocatură Sfîrăială & Asociaţii, "Fabrica Rocar, recent anunţată a fi scoasă din nou la privatizare, este revendicată de descendenţii familiei Brătianu printr-o cerere în jus-tiţie aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti".

"Patru descendenţi din ramura generalului Constantin Brătianu sunt cei care au des-chis acţiunea în justiţie şi revendică acest teren", a declarat pentru Rompres, Ioana Sfîrăia-lă reprezentanta Casei de Avocatură. Aceasta a precizat că descendenţii "au propus drept căi de soluţionare a cererilor retrocedarea în natură a terenului, despăgubiri în valoare sau reluarea de acţiuni la valoarea terenului, evaluate la preţul actual al bursei".

Avocatul Sfîrăială a spus că a existat deja o înfăţişare pe 11 ianuarie, fiind dat un al doilea termen pentru 13 februarie.

Oficialii Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului au declarat pentru Rompres că pînă la anunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile în acest proces, autoritatea intenţionează să-şi apere cît mai bine interesele în justiţie şi va res-pecta orice decizie a tribunalului.

Societatea "Rocar" este inclusă în programul de privatizare PSAL I şi are ca obiect principal de activitate producţia de autovehicule. APAPS deţine la această societate 67,4642 la sută din acţiuni. Pînă în luna august 2003 societatea a fost lansată de trei ori la privatizare de către APAPS, după ce în prealabil a fost suspendată procedura de lichidare, fără a se înregistra o ofertă de cumpărare.

În prezent societatea se află în administrare specială şi urmează să fie lansată la privatizare în acest an.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional