Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

DEUTSCHE BANK:LafargeHolcim ar trebui să vândă 43% din capacitatea de producţie din România

V.B. Ştirile Zilei /

Grupul LafargeHolcim, care va rezulta din fuziunea producătorilor de ciment Lafarge şi Holcim, ar trebui să vândă majoritatea activelor deţinute în mai multe ţări (printre care şi 43% din producţia din România), ca să se alinieze legilor concurenţei, potrivit estimărilor Deutsche Bank, citate de Wall Street Journal.

Ieri, producătorii de ciment Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia) au anunţat că vor fuziona, creând astfel cel mai mare conglomerat din lume în domeniul materialelor de construcţie, cu afaceri anuale de 43 miliarde dolari, o capitalizare de piaţă estimată la 50 miliarde dolari şi operaţiuni la nivel mondial.

Companiile estimează că vor fi nevoite să vândă active care generează venituri anuale de aproximativ 5 miliarde euro, să se alinieze legilor anti-monopol şi să obţină, astfel, avizul autorităţilor pentru tranzacţie.

Aproximativ două treimi dintre vânzările de active planificate vizează operaţiuni din Europa, au precizat reprezentanţii celor două companii. Holcim şi Lafarge şi-au exprimat încrederea că vor putea aplana orice conflict cu autorităţile pentru concurenţă.

Fuziunea trebuie aprobată de Adunarea Generală Extraodrinară (AGEA) a acţionarilor Holcim, de Comisia Europeană (CE) şi de autorităţile pentru concurenţă din statele unde noul grup are operaţiuni.

"Vom începe imediat discuţiile cu Comisia Europeană şi cu alte autorităţi de reglementare", a declarat directorul general al Lafarge, Bruno Lafont, care va conduce noua companiei.

Analiştii Deutsche Bank mai transmit că operaţiunile LafargeHolcim ar avea o cotă de piaţă de peste 50% în 8 ţări. De asemenea, în alte 12 state, grupul ar înregistra cote de piaţă ridicate.

Astfel, fuziunea ar impune vânzarea unor unităţi de producţie din Franţa (26% din totalul din această ţară), Canada (23%), Ecuador (53%), Serbia (48%), România (43%), Ungaria (36%), Maroc (47%) şi Filipine (50%), pentru a aduce cotele de piaţă ale LafargeHolcim din aceste ţări sub pragul de 40%, nivel care ar putea fi considerat satisfăcător de către autorităţi, potrivit Deutsche Bank.

Presa scrie că Holcim România deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment în Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.

Lafarge are operaţiuni în România pe segmentul cimentului şi al betoanelor şi agregatelor, şi îşi derulează activitatea în aproximativ 40 de situri industriale.

Alături de Lafarge şi Holcim, alt jucător important pe piaţa autohtonă a cimentului este Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement, al doilea jucător la nivel global după fuziunea concurenţilor din Franţa şi Elveţia.

Producţia de ciment din ţara noastră se ridică la aproximativ 7 milioane tone pe an, mult sub nivelul atins în perioada de boom economic, când nivelul depăşea 10 milioane de tone.

Tranzacţia dintre Holcim şi Lafarge va genera apariţia unui super-jucător pe piaţă, care va acoperi aproximativ două treimi din rulajul industriei de profil.

Cumulat, cele două grupuri au înregistrat în 2012 vânzări de peste 440 milioane euro în România.

Astfel, Lafarge a consemnat un rulaj de 1,018 miliarde lei (228,7 milioane euro), excluzând tranzacţiile între companii, iar Holcim România a raportat o cifră de afaceri de 948,7 milioane lei (213,2 milioane euro), potrivit datelor comunicate la Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Producţia de ciment este o afacere puternic localizată, având în vedere costurile mari presupuse de transportul acestei materii prime. Cel mai mare producător de ciment din lume după capacitate este China National Building Materials Corp., care domină piaţa chineză, dar are o cotă de numai 6,5% din producţia globală, potrivit datelor International Cement Review, citate de Wall Street Journal.

Analiştii consideră că vânzările de active vor contribui la consolidarea industriei cimentului, oferind rivalilor noului grup o oportunitate de a-şi extinde semnificativ afacerile.

Noua companie va avea sediul în Elveţia, ţară atractivă datorită taxelor scăzute, şi va fi listată la bursă în Elveţia şi în Franţa.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional