Zona Metropolitană a Timişoarei ar putea deveni realitate după ce autorităţile locale şi judeţene au decis să facă toate demersurile pentru realizarea acestui obiectiv.
Potrivit primarului Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, în studiile făcute la nivelul Uniunii Europene, dar şi în Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, se consideră că România are două zone metropolitane de dezvoltare, egale ca forţă polarizatoare: Timişoara şi Bucureşti. În acest context, Primăria Timişoarei a lansat spre dezbatere publică ideea constituirii Zonei Metropolitane Timişoara, dezbaterea proiectului fiind programată pentru vineri, 30 martie. La dezbatere sunt invitaţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Timiş, primari şi consilieri locali din localităţile care ar urma să facă parte din viitoarea Zonă Metropolitană, specialişti dar şi orice alte persoane interesate de subiect.
La baza dezbaterii va sta Conceptul strategic de dezvoltare economică şi socială a Zonei Timişoara, elaborat în anul 2001, ce include obiective şi măsuri atât pentru municipiu, cât şi pentru şase comune situate pe primul inel de dezvoltare a zonei metropolitane: Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc, Dumbrăviţa, Săcălaz, Sânmihaiu Român. În aceste localităţi, preţul terenurilor a explodat în ultimii doi ani, iar construcţiile de case cunosc o creştere considerabilă.
Zona Metropolitană Timişoara ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 1070,48 kilometri pătraţi. Acest concept a fost aprobat de Consiliul Local Timişoara, în anul 2002, şi de toate forţele politice importante. Consiliul Judeţean Timiş a participat la elaborare, asigurând consultanţa metodologică.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a precizat că susţine realizarea Zonei Metropolitane. "Este necesară această realizare a zonei metropolitane. Vom cere parlamentarilor de Timiş să readucă în parlament proiectul de zonă metropolitană. E bine că şi Timişoara doreşte acest lucru. E rău că nu avem cadru legislativ. Trebuie să revenim cu acest proiect de lege", a subliniat domnia sa.








































