Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

DEZVOLTARE RURALĂAPDRP: Cereri de 4 miliarde euro selectate spre finanţare

C.P. Ştirile Zilei /

Cereri de finanţare în valoare de peste 4 miliarde de euro au fost selectate spre contractare de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), în vederea dezvoltării mediului rural.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, au fost selectate pentru a fi contractate 29.595 de cereri de finanţare. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 27.509 de proiecte, în valoare de 3,63 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 52,21% a fondurilor totale alocate pentru Măsurile de investiţii gestionate de către APDRP, informează un comunicat remis redacţiei.

De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,92 miliarde de euro, din care 977,8 milioane de euro pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă şi aproximativ 950 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă delegate pentru implementare către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

Anul 2011 va reprezenta şi creşterea exponenţială a plăţilor efective către beneficiari, prin implementarea de către aceştia a proiectelor contractate, rambursările (plăţi efective) fiind condiţionate de cererile de plată depuse.

Ritmul de până acum al plăţilor efective, de aproximativ 20% din totalul alocărilor, a fost influenţat de contractarea proiectelor, majoritatea acestora fiind finanţate începând cu anul 2010, precum şi de capacitatea financiară a beneficiarilor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional