Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Dezvoltatorii clujeni încearcă să vândă apartamente de 180 milioane de euro

N.I. Piaţa Imobiliară /

Dezoltatori imobiliari din Cluj prezintă 28 de oferte imobiliare, în valoare de 180 de milioane de euro, în cadrul celei de a III-a ediţii a Târgului Internaţional de Apartamente Condiminiun Cluj-Napoca. Acesta se desfăşoară între 30 octombrie şi 2 noiembrie la Cluj. Angelica Iva, directorul general al "Pro Active Business Communication", organizatorul evenimentului, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în cadrul târgului vor fi prezentate 30 de proiecte imobiliare, din care două în Spania, respectiv Costa del Sol şi Tenerife, restul fiind în Cluj.

Potrivit NewsIn, vor fi prezentate peste 30 de proiecte imobiare, care includ mai mult de 6.000 de apartamente noi. Preţul apartamentelor expuse variază între 500 euro/mp şi 1.400 euro/mp. Valoarea la care se ridică inves-tiţiile proiectelor din Româ-nia prezente în târg depăşeşte 180 de milioane de euro, iar cele din străinătate - de 300 milioane de euro, a sub-liniat doamna Iva.

Ştirile zilei

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional