Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Dezvoltatorii imobiliari acordă credite în locul băncilor

F.A. Ştirile Zilei /

Piaţa imobiliară pare să se dezgheţe, dat fiind că peste 70% dintre vizitatorii Târgului Imobiliar Naţional tIMOn s-au arătat dornici să îşi cumpere o casă în următorul an, se arată într-un comunicat remis la sfarsitul saptamanii trecute Agenţiei Agerpres de către organizatorii manifestării.

Relansarea pieţei imobiliare depinde însă de posibilităţile financiare ale potenţialilor clienţi, ceea ce a determinat circa 85% dintre expozanţii la tIMOn să ofere locuinţe în rate. Dezvoltatorii au interpretat dorinţa vizitatorilor de a-şi achiziţiona o locuinţă ca pe un semn că piaţa s-a maturizat şi că preţurile s-au stabilizat la un nivel apropiat de normalitate. În aceste condiţii, cei mai mulţi dezvoltatori s-au decis să ia locul băncilor, care sunt încă prea reticente să îşi asume riscuri şi fac imposibilă cumpărarea unei locuinţe mai ieftine, spune Vlad Vlăsceanu - director tIMOn. Ca atare, unii dezvoltatori oferă creditări directe, pe 2 - 11 ani, renunţând să mai trimită clienţii la bănci.

De exemplu, dezvoltatorul Alf Company a lansat un sistem de plată pentru locuinţele din ansamblul Citylights Pipera de 120 de rate pentru 125 de luni şi oferă un sistem de creditare directă pe aproape 11 ani, cu o perioadă de graţie de 5 luni, preţurile variind de la 46.834 euro pentru o garsonieră, până la 69.678 euro pentru un apartament cu 2 camere. 95% dintre apartamente se încadrează în intervalul pentru care cota de TVA este de 5%.

Domus Stil oferă un autoturism cadou la achiziţionarea unui apartament, iar Vitan Platinum Towers a venit cu o reducere de 15.000 euro, adresată strict celor care beneficiază de programul Prima Casă.

Ansamblul Green City oferă "reduceri pentru prieteni" - discounturi semnificative pentru mai multe familii, care îşi achiziţionează împreună case, precum şi posibilitatea de a plăti o chirie de 400 euro/lună timp de 3 ani, care să se contabilizeze ca avans la sfârşitul acestei perioade, în cazul în care chiriaşul doreşte să îşi cumpere casa.

"După o analiză atentă a doleanţelor exprimate de cei mai mulţi dintre primii 4000 de vizitatori, am ajuns la concluzia că piaţa imobiliară românească începe să se stabilizeze, iar 85 la sută dintre locuinţele prezentate vin cu oferte de finanţare direct din partea dezvoltatorilor, o dovadă în plus că produsele bancare din prezent sunt insuficiente", a concluzionat Vlad Vlăsceanu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional