Semnarea a două contracte de finanţare, în valoare de 22,73 milioane lei, incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) al municipiului Braşov a avut loc vineri 25 februarie 2011, anunţă un comunicat remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Contractele au semnate de Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul MDRT.
Astfel, proiectul "Pasaj rutier calea ferată - str. Independenţei/pasaj rutier - str. Independenţei" va beneficia de o finanţare nerambursabilă de 18,578 milioane lei din valoarea totală a proiectului de 25,466 milioane lei.
Pasajul suprateran de traversare a magistralei CF 300 Braşov - Sighişoara va avea o lungime totală de 671.40 metri şi va asigura o conexiune rutieră rapidă şi directă între Zona Economică Coresi - Cartierul Bartolomeu - viitorul Campus Universitar Genius.
Al doilea proiect "Amenajarea Pieţei Unirii" a obţinut o finanţare nerambursabilă de 4,15 milioane lei, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 5,4 milioane lei. Acesta vizează îmbunătăţirea infrastructurii pentru turism în vederea valorificării potenţialului turistic al Municipiului Braşov şi creşterea gradului de siguranţă a vizitatorilor şi a populaţiei din zonă prin modernizarea infrastructurii urbane.