Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

"Dîmboviţa Center" are finanţarea pentru derularea proiectului fără să fi obţinut garanţii guvernamentale

Ştirile Zilei /

< Dîmboviţa Center SRL este compania de proiect pentru "Casa Radio" conform parteneriatului public-privat semnat cu Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului. Semnatarii acestui contract au transmis toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul de parteneriat companiei de proiect Dîmboviţa Center SRL. >

< Vrem să specificăm în ceea ce priveşte proiectul Dîmboviţa Center următoarele: Toate procedurile legale de semnarea contractului de parteneriat public-privat au fost făcute în termeni legali în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare pe teritoriul României.

Valoarea minimă a investiţiei este de 130 de milioane de dolari. Pînă în momentul de faţă, părţile semnatare şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. În acest moment, Dîmboviţa Center SRL are finanţarea necesară derulării acestui proiect fără să fi obţinut garanţii guvernamentale. Au fost obţinute autorizaţiile necesare începerii construcţiei, incluzînd autorizaţia de construire şi au fost finalizate formele finale ale contractelor pentru companiile de management. De altfel, în acest moment, pe şantierul Dîmboviţa Center, se derulează activităţi legate de pregătirea pentru începerea construcţiilor în baza autorizaţiilor aferente.

Colliers International neagă că ar fi dat vreo declaraţie care să prejudicieze imaginea proiectului şi au trimis şi o scrisoare oficială prin care îşi cer scuze pentru inconvenientele create, scrisoare pe care am înmînat-o redacţiei dumneavoastră.

În ultimul rînd am vrea să menţionăm că nu există nici o legătură de parteneriat sau de alt fel între dl. Taher Fathi şi proiectul Dîmboviţa Center. >

NOTA REDACŢIEI: Declaraţia parvenind de la Colliers International a fost relatată cu exactitate în ziarul "BURSA".

Domnul Cenk Kucuk, directorul general al "Dîmboviţa Center", ne-a adresat rugămintea de a preciza următoarele aspecte referitoare la articolul cu titlul "Proiectul < Dîmboviţa Center >, controlat de Guvern", apărut în ziarul nostru în data de 31.01.2005:

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional