Autorităţile locale au depus numai 31 de proiecte pentru unităţi publice şi asociaţii de proprietari, cu o săptămână înainte de finalul celei de-a doua etape a programului Casa Verde, potrivit datelor transmise marţi de Administraţia Fondului de Mediu (AFM), la solicitarea NewsIn.
Pe 9 septembrie, Administraţia Fondului pentru Mediu anunţa că a decis prelungirea cu 15 zile a perioadei de depunere a proiectelor în cadrul celei de-a doua etape a programului Casa Verde, până pe 30 septembrie.
AFM a mai anunţat că analiza proiectelor depuse în prima fază nu a fost încă finalizată.
Bugetul total pentru cele două etape ale programului Casa Verde este de 310 milioane lei (150 milioane lei, în prima etapă, respectiv 160 milioane lei în cea de-a doua).




































