Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2026

Dorina Tiron este noul director general al CNADNR

A.T. Ştirile Zilei /

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, a numit-o, ieri, în funcţia de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), pe Dorina Tiron. Ministrul Berceanu a declarat: "CNADNR este prioritatea zero pentru mine. Între ministru şi CNADNR nu trebuie să existe verigi intermediare, astfel încât numeroasele probleme cu care se confruntă Compania să ajungă imediat la mine, iar eu personal voi încerca să le rezolv rapid. Vom găsi, în scurt timp, o formulă prin care CNADNR să devină mult mai eficientă şi mai coerentă". Noul director general al CNADNR a mai ocupat această funcţie în perioada 2006 - 2007. Între 2003 şi 2006, Dorina Tiron a fost director regional al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi, iar în perioada 1999 - 2003, a avut funcţiile de director tehnic şi director general al acestei Direcţii. Dorina Tiron a fost, din 2007 până în prezent, director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional