Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Două noi tronsoane din Coridorul IV Pan-European intră în lucru la toamnă

R.P. Ştirile Zilei /

Lucrările la două noi tronsoa­ne de autostradă de pe Coridorul IV de Transport Pan-European, Timişoara - Lugoj şi Deva - Orăştie, vor începe în toamna acestui an. Contractele cu societăţile constructoare vor fi semnate în luna iunie a acestui an. Contractul privind tronsonul Timişoara - Lugoj va fi semnat pe 25 iunie 2008, iar lucrările vor începe la scurt timp după aceea. Lucrările vor costa circa 300 milioane de euro şi vor fi finalizate în 2010.

Potrivit Rompres, contractul pentru execuţia tronsonului Deva - Orăştie va fi semnat pe 30 iunie 2008, urmând să fie dat în folosinţă în 2010. Costul total al lucrărilor este de 170 milioane de euro. În acest an, ar trebui să demareze lucrările şi la Centura ocolitoare a oraşului Constanţa, lucrări estimate la 145 milioane de euro, precum şi la tronsonul Cernavodă - Cons­tanţa, cu o valoare de 396 milioane de euro. Ambele lucrări ar trebui să fie încheiate concomitent, la sfârşitul lui 2009. Tot în 2008 vor începe lucrările la Centura de Nord a Capitalei, care face parte tot din Coridorul IV, care va fi dat în folosinţă în 2010.

În 2009, vor demara lucrările la tronsoanele Nădlac - Arad, Arad - Timişoara, Lugoj - Deva Orăştie - Sibiu şi tronsonul Sibiu - Piteşti. Ultimele tronsoane finalizate vor fi Nădlac - Arad, Lugoj - Deva şi Sibiu - Piteşti, în 2012 urmând să fie deschisă circulaţia pe întreg Coridorul, de la Constanţa la Nădlac.

Doar Centura de Nord a Capitalei şi Tronsonul Bucureşti - Piteşti vor fi concesionate pe o perioadă de circa 30 de ani, fiindcă cele două tronsoane sunt singurele de pe Coridorul IV care nu beneficiază de finanţare europeană, potrivit Ministerului Transporturilor. Din Coridorul IV, doar tronsonul Bucureşti - Cernavodă a fost finalizat până în prezent.

Potrivit graficelor Ministerului Transporturilor, în 2008 vor fi construiţi circa 809 km de autostradă, iar peste 127 km urmează să fie recepţionaţi în acest an.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional