Consiliul Local al comunei C.A. Rosetti, judeţul Tulcea, licitează contractul de lucrări de reabilitare a drumului care leagă localitatea amintită, de Letea. Procedura va avea loc în ziua de 23 februarie, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 22 februarie. Garanţia de participare solicitată este de 4.000 RON, iar finanţarea va fi realizată din surse proprii. Cei interesaţi trebuie să depună acte doveditoare în ceea ce priveşte capacitatea tehnică şi economico-financiară, necesare îndeplinirii contractului. Firma care va solicita cel mai scăzut preţ şi va respecta cel mai strict condiţiile impuse în caietul de sarcini, va fi desemnată cîştigătoare.
Drumul C.A. Rosetti - Letea, din Tulcea, va fi refăcut
E.O. Ştirile Zilei / 25 ianuarie 2006




































