Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva" - Direcţia Silvică Bacău organizează licitaţii deschise în ziua de 29 iunie, data limită pînă la care pot fi depuse documentele de participare în vederea atribuirii unor contracte de lucrări. Obiectul contractelor, cu predare la cheie, este execuţia de drumuri forestiere. Toate proiectele sînt finanţate din fonduri extrabugetare constituite în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 82/2004. Firmele participante la licitaţie trebuie să aibă, printre altele, o solvabilitate patrimonială mai mare de 30% şi să deţină sistemul calitaţii certificat SR EN ISO 9001.
Unul dintre drumurile forestiere care vor fi construite în zona Bacău este "Cătana", care va avea o lungime de 0,875 km şi va trebui finalizat în opt luni de la semnarea contractului. Garanţia de participare solicitată este 65 milioane de lei.
Lucrările la drumul forestier "Clăbuc", cu o lungime de 3,397 de km, vor fi terminate în timp de 23 de luni de la încheierea contractului. În acest caz, garanţia care trebuie achitată pentru a participa la licitaţie este de 175 milioane de lei.
Un al treilea drum este "Pietroasa prelungire". Acesta va fi realizat în nouă luni şi va avea o lungime de 1,5 km, în timp ce garanţia va fi de 53 milioane de lei.
Suma de 88 milioane de lei va trebui achitată de cei care licitează pentru executarea drumului forestier "transformare CFF Dobrele - Moş Coman", lung de 1,6 km. Acesta va fi finalizat în 12 luni de la semnarea contractului. "Transformare CFF Dobrele" va fi licitat contra garanţiei de 120 milioane de lei şi va atinge 2,5 km. Durata de execuţie va fi tot de 12 luni.
"Romsilva" urmează să construiască, de asemenea, drumurile forestiere "Cracu Mic - Merişor" şi "Izvoarele - Bârloagele - Chilişca". Acestea vor avea lungimi de 4,68, respectiv 8,44 km. Lucrările aferente acestora se vor finaliza în termen de 16, res-pectiv 30 de luni. Garanţia pentru primul dintre cele două drumuri este 200 milioane de lei, iar pentru cel de-al doilea, 375 milioane de lei.
Drumul forestier "Şendreni", de 1,8 km, urmează să fie licitat contra unei sume de 62 milioane de lei, contravaloarea garanţiei de participare. Termenul de execuţie a lucrării este de 14 luni.
Un alt drum care va fi construit de "Romsilva" Bacău este "Roşca", ce va avea o lungime de 1,5 km şi ale cărui lucrări vor fi terminate în timp de şapte luni de la data demarării acestora. Garanţia de participare solicitată se ridică la 43 milioane de lei.








































