Lucrările de reabilitare a infrastructurii rutiere din municipiul Sibiu continuă cu încă patru străzi, finanţarea fiind asigurată dintr-un credit al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). "Ordinele de începere a lucrărilor au fost emise deja. Pe toate cele patru străzi vor fi realizate lucrări complete de infrastructură ce includ reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, a trotuarelor şi a carosabilului" a declarat domnul Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu.
Municipalitatea a semnat la 10 august şi respectiv 16 august contractele de execuţie a lucrărilor pe încă două pachete de străzi. Primul pachet include străzile Privighetorii şi M. Hochmeister. Lucrările vor fi realizate de "Comtram" SA în baza unui contract încheiat cu o valoare de aproximativ 605.000 euro, inclusiv TVA. Al doilea pachet include străzile W. A. Mozart şi Şt. O Iosif. Lucrările pe acest pachet vor fi realizate de "Geiger Transilvania" SRL, în baza contractului semnat cu o valoare de 377.373 euro, inclusiv TVA. Garanţia lucrărilor este de 4 ani.
Lucrările continuă şi pe celelalte străzi din pachetele BERD. Pe strada Luarea Bastiliei lucrările au fost finalizate, iar pe strada Smârdan lucrările la canalizare s-au încheiat şi a început săpătura generală şi aşternerea balastului. Se lucrează şi pe strada Gheorghe Doja la reţeaua de canalizare, cea de apă fiind deja finalizată, pe strada Cloşca se lucrează la săpătura generală şi aşternerea balastului, pe strada Agricultorilor reţelele sunt finalizate şi se lucrează la săpătură şi la aşternerea balastului, pe strada Sturza se lucrează la montarea bordurilor, iar strada Saligny este pregătită de asfaltare. Pe Cimitirului se lucrează la canalul pluvial, pe Horia se finalizează bordurarea şi se apropie de asfaltare. La Podul de peste Cibin se lucrează pe malul drept la turnarea de beton.








































