Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 8 / 2020
Abonament gratuit

DUNWELL:"Agenţiile imobiliare au tranzacţionat peste 650.000 mp de spaţii de depozitare în 2020"

A.P. Ştirile Zilei /

Marian Orzu

Marian Orzu

Agenţiile imobiliare au tranzacţionat peste 650.000 mp de spaţii de depozitare de-a lungul anului trecut, pe toată suprafaţa României. Marea majoritate a contractelor au vizat înţelegeri noi, aspect pozitiv pentru un an destul de atipic din punct de vedere comercial, potrivit unei analize Dunwell.

În ciuda tuturor temerilor, pronosticurilor pesimiste şi fluxului de activitate încetinit, 2020 a fost un an mai bun din punct de vedere al spaţiilor de industrial tranzacţionate decât 2019. Mai exact cu 37,93% (peste 650.000 mp vs. ~475.000 mp).

Q1 şi Q3 au fost în scădere şi în 2020 şi în 2019 faţă de Q2 şi Q4. Putem asocia acest fapt lunii ianuarie, de tranziţie, începutului lent de an, dar şi lunilor de concedii din iulie şi august. În schimb, putem observa o creştere clară a activităţii din vara aceasta, când angajaţii au renunţat de tot la concedii sau au micşorat perioadele de vacanţă. 117.510 mp au fost semnaţi în Q3 al 2020 vs. putin peste 60.000 mp în 2019, Q3 fiind şi cel mai slab trimestru al anului antepandemic.

Industriile care au stat în topul suprafeţelor închiriate sunt FMCG - 38% din cota de piaţă (potenţată în anul trecut de creşterea comerţului online), logistică (15% din valoarea tranzacţiilor) şi retail (13% dintre toate suprafeţele închiriate). Au urmat cei din producţie şi pharma.

Majoritatea contractelor au fost semnate în Bucureşti, urmat de Timişoara, oraş de referinţă în top şi de Craiova, o surpriză a anului precedent.

Dezvoltatorii cei mai activi în relaţie cu agenţiile imobiliare de profil au fost WDP cu 162.640 mp intermediaţi pentru depozitele sale, urmat foarte aproape în top de CTP (154.044 mp) şi P3 (133.450 mp).

"În martie, Europa a intrat într-o zonă de îngheţ, o dată cu lockdown-ul din mai multe capitale. 2020 părea atunci un an compromis economic, dar iată că, din punct de vedere al tranzacţiilor din industrial a fost un an avantajos şi activ. Piaţa a avut parte de o creştere formidabilă de aproape 40% şi, ce ne bucură cel mai tare, majoritatea tranzacţiilor (52%) au fost constituite de contracte noi, urmate de reînnoiri sau renegocieri de contracte şi pre-închirieri. Acesta este un semnal foarte bun pentru producătorii şi distribuitorii din FMCG şi retail, în primul rând!" declară Marian Orzu, Managing Partner Dunwell Industrial Brokerage.

Cei peste 650.000 mp tranzacţionaţi se traduc în 84 de contracte semnate la nivelul întregii ţări, de către toate agenţiile. Dunwell Industrial Brokerage ocupă primul loc în topul numărului de contracte semnate, cu 19 chiriaşi noi aduşi în spaţii de depozitare potrivite activităţilor lor.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Fotoreportaj

Preţuri

Preţuri medii ale materialelor de construcţii

Bursa Construcţiilor 8 / 2020

Preţul mediu al materialelor de construcţie a fost calculat pe baza ofertelor valabile la jumătatea lunii octombrie 2020. Comercianţii menţionează că preţurile pot fi negociate în funcţie de cantitatea achiziţionată, modalitatea de plată, termenul de plată, iar transportul este inclus în preţ pentru valori mai mari ale facturii.

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 8 / 2020

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional