"Terraform" se intersectează ca afacere, activitate contabilă şi juridică cu firma Pazo, ambele din Bucureşti, formând Pazo Grup. Pazo Grup este dealer Marazzi - furnizor de gresie şi faianţă şi are ca acţionari în părţi egale pe Cos-min Păun şi Lucian Azoiţei. Aceştia deţin şi câte 25% din acţiunile "Terraform", celelalte 50% fiind deţinute de Tudor Bădiţescu.
Pazo Grup este cel mai mare importator din Centrul şi Estul Europei de ceramică Marazzi. "Terraform" se ocupă cu montajul de pardoseli din ţara noastră, având la activ montaţi peste 500.000 mp de ceramică. Portofoliul lucrărilor executate cuprinde firme ca Polus Center din Cluj, Liberty Mall din Bucureşti, Tiago Mall din Oradea, reţelele Carrefour, Auchan, Cora.
În urmă cu câteva zile, compania "Terraform", divizia de montaj pardoseli a încheiat 6 contracte de furnizare şi montaj gresie şi faianţă Marazzi. Valoarea acestora este de 2,2 milioane euro.
Tudor Bădiţescu, directorul general al "Terraform", ne-a detaliat: "Aceste contracte vizează furnizarea şi montarea de ceramică Marazzi în proiectele Sun Plazza şi Cocor Luxury Store din Bucureşti, Auchan Timişoara, Kaufland Mediaş, Mega Park din Sofia-Bulgaria. Se continuă cu turnarea a 10.000 mp de pardoseli industriale de beton pentru Koram Construcţii. Putem spune că, aşa cum am cres-cut ca cifră de afaceri în fiecare an de la înfiinţarea noastră în 2005, vom creşte şi în acest an, estimăm la 4 milioane euro, faţă de 2,4 milioane euro în 2008".
Prin proiectul în care acţionează la Mega Park din Sofia, firma trece graniţa. Proiectul a fost încheiat prin Strabag Bulgaria - sucursala Viena. În prezent, proiectele Auchan, Sun Plazza, Cocor, Kaufland sunt în diverse stadii de execuţie.
În toate cele 6 contracte lucrările sunt executate cu gresie şi faianţă Marazzi, care este foarte scumpă, urmarea fiind că serviciile aferente montajului sunt cu preţuri peste nivelul mediu. "Clienţii sunt cei care ne aleg. Noi trebuie să executăm lucrările la nivelul unor înalte standarde de calitate şi lucrătorii noştri ştiu acest lucru. În prezent a trebuit să facem angajări, aşa că nu suntem afectaţi de criză. Pe lângă necazuri, aceasta a făcut şi un lucru bun, a aşezat piaţa. Au dis-părut firmele slabe şi cu servicii de proastă calitate". În momentul de faţă firma are 80 de angajaţi, o parte colaboratori, numărul acestora crescând în funcţie de lucrările angajate. La sfârşitul anului 2008, "Terraform" a fost certificată conform ISO privind managementul calităţii, protecţia mediului şi protecţia muncii.
"Terraform" acţionează prin mai multe divizii: divizia de montaj gresie şi faianţă, divizia de turnare pardoseli industriale din beton, divizia de montat şape şi cea de montaj profile antiseismice.