Vânzările pe piaţa noastră ale companiei "Ridge Tool", care produce, printre altele, scule şi echipamente pentru instalaţii, precum şi echipamente pentru vizualizat şi inspectat conducte şi locatoare de utilităţi, au crescut cu circa 90%, în ultimele şase luni comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut ("Ridge Tool" calculează anul fiscal între 1 octombrie şi 30 septembrie), ne-a declarat, în cadrul unui interviu, Camil Aliman, directorul companiei pe România şi Ungaria. Potrivit domniei sale, estimările pentru întregul an fiscal vizau o creştere de 50% pentru România (ca şi pentru întreaga zonă estică europenă) şi de circa 10% la nivel de grup. În utlimii doi ani, cifra de afaceri a companiei a stagnat, atât în România, cât şi în res-tul statelor din estul Europei, unde compania este prezentă. Evoluţia pozitivă a vânzărilor societăţii din ultima jumătate de an nu reprezintă o creştere a pieţei de construcţii, care, în opinia domnului Aliman, se află, încă, destul de jos: "Trendul pozitiv al cifrei noastre de afaceri arată că, în ultima vreme, clienţii noştri indus-triali o duc mai bine, încep să aibă de lucru şi, cum în ultimii doi ani nu au investit în echipamente, acum au început să cumpere astfel de produse". În proporţie de 70%, clienţii "Ridge Tool" sunt companii indus-triale, restul de 30% fiind clienţi individuali. Acesta este trendul în toată Europa de Est, în restul lumii proporţia fiind alta.
În perioada următoare, segmentul de echipamente utilizate la realizarea reţelelor de utilităţi va înregistra o creştere importantă, având în vedere proiectele care se anunţă în piaţă, opinează Camil Aliman. În prezent, acest segment are o pondere de circa 20% în cifra de afaceri a "Ridge Tool".
Compania a demarat, în urmă cu circa doi ani, un proiect în parteneriat cu "Ecoabac Serv", din Craiova, care are ca obiectiv mentenanţa canalizărilor. Clienţii acestui business sunt atât proprietarii caselor particulare, cât şi cei ai mall-urilor, centrelor comerciale, clădirilor de birouri, şcolilor etc., ne-a mai spus directorul societăţii. Anul trecut, "Mibo Impex", din Cluj a început o a doua afacere de acest gen, utilizând exclusiv echipamente marca "Ridgid".
"Ridge Tool" intenţionează să organizeze un seminar, în cadrul căruia să aducă specialişti care să ofere consultanţă firmelor de instalaţii, pentru ca acestea să obţină fonduri europene, în vederea dezvoltării unei afaceri în domeniul mentenanţei canalizărilor, utilizând echipamentele "Ridgid", ne-a precizat domnul Aliman: "Trebuie să creăm o piaţă de la zero. În prezent, ponderea acestui segment în cifra noastră de afaceri din estul Europei este foarte mică, de circa 10%". Cea mai mare pondere în vânzările companiei o au sculele pentru tăiat ţevi şi locatoarele (dispozitive care verifică ce tipuri de reţele de utilităţi se află în subteranul unei zone unde urmează să fie făcute săpături).
"Ridge Tool" în România are peste 20 de angajaţi, sediul societăţii fiind la Cluj, unde se află şi un centru regional al companiei, pentru Estul Europei.
Camil Aliman ne-a spus că, pe piaţa pe care activează, mai sunt doi competitori, ambii din Germania - "Rothenberger" şi "Rems" - subliniind că un procent însemnat din gama de produse a celor trei producători nu se suprapun.
Compania este prezentă pe piaţa noastră din anul 2005, din aceeaşi perioadă de când s-a extins în Estul Europei. În România, produsele Ridgid sunt distribuite în zonele cu potenţial foarte mare în domeniu, cum ar fi Bucureşti, Prahova, Cluj, Constanţa, Timişoara, prin intermediul show-room-urilor specializate. Comparând România cu Ungaria, Camil Aliman ne-a spus că piaţa din Ungaria este puţin mai matură: "Având în vedere că Ungaria a intrat în recesiune mai devreme şi, ca urmare, a şi ieşit mai devreme din criză, piaţa din această ţară se mişcă, se implementează tot felul de proiecte de reabilitare şi nu numai".
"Ridge Tool" are sediul principal în Elyria, Ohio, fiind fondat în anul 1923, în Statele Unite ale Americii. Anul trecut, peste 50% din cifra de afaceri realizată la nivelul companiei a fost înregistrată în afara SUA.