Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2025

DUPĂ O INVESTIŢIE DE CIRCA 33 DE MILIOANE EUROUnirii View, cea mai înaltă clădire de birouri din centrul Bucureştiului a fost finalizată

A.T. Ştirile Zilei /

Unirii View, cea mai înaltă clădire de birouri din centrul Bucureştiului, a fost finalizată în urma unei investiţii de aproximativ 33 de milioane de euro. Primele companii care au închiriat spaţii în proiect au început deja să îşi relocheze sediile, în timp ce celelalte vor urma în perioada imediat următoare.

Proiectul este amplasat pe Bulevardul Corneliu Coposu, la doar cinci minute de Piaţa Unirii. Are o înălţime de 73 de metri desfăşurată pe 19 etaje supraterane plus o parcare subterană împărţită pe trei niveluri.

Unirii View are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 17.300 de metri pătraţi şi este pre-închiriat în proporţie de peste 80%.

Printre principalele companii care şi-au stabilit sediul în noua clădire reper din centrul Capitalei se numără NTT Data Romania, Spaces, H&M, Pernod Ricard Romania şi Red Bull Romania.

Yves Weerts, preşedintele Weerts Group, investitorul din spatele Unirii View, a declarat: "Am dezvoltat un proiect-destinaţie pentru companiile care vor să îşi desfăşoare activitatea în cel mai central punct al oraşului. Unirii View nu este doar cea mai vizibilă clădire din zonă, ci şi un proiect cu specificaţii tehnice excelente şi o arhitectură deosebită pentru Bucureşti, cu accente art-deco care creează o prezenţă distinctă în mulţimea de construcţii de sticlă şi oţel din această perioadă. În plus, Unirii View este o investiţie de succes, atrăgând companii de top active în România, şi un prim pas al companiei noastre pe piaţa locală de real estate".

Antreprenorul de naţionalitate belgiană Yves Weerts a derulat mai multe investiţii pe piaţa imobiliară din ţara noastră, precum dezvoltarea şi vânzarea Deva Logistics Park către fondul de investiţii CTP.

Andreea Păun, managing partner al companiei de consultanţă imobiliară Griffes, care s-a ocupat de strategia comercială a proiectului, a precizat: "Suntem în discuţii foarte avansate cu mai multe companii şi estimez că procesul de închiriere al Unirii View se va finaliza foarte curând".

Întreg procesul de dezvoltare al Unirii View precum şi project managementul cladirii a fost asigurat de către Speedwell Real Estate Development, prin Didier Balcaen, procesul de construcţie a fost dus la bun sfârşit de către Bog'Ar, în timp ce Westfourth Architecture, în cooperare cu DMA Architecture & Interior Design, au adus viziunea arhitecturală şi componenta de design.

Unirii View este primul proiect imobiliar din România care a aplicat şi obţinut pre-certificarea verde BREEAM, cu calificativul Excellent, după standardele cele mai recente, emise în 2016.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Internaţional