Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2025

EcoVillas a finalizat 90% din proiectul LOFT green apartments

I.A. Ştirile Zilei /

EcoVillas a finalizat 90% din proiectul LOFT green apartments

Compania românească EcoVillas a finalizat, în proporţie de 90%, primele 44 de apartamente şi spaţii comerciale din ţara noastră, 100% ecofriendly, din proiectul LOFT green apartments, se arată într-un comunicar remis Redacţiei noastre.

Locuinţele nu poluează, fiind primele apartamente care nu sunt racordate la gaze şi folosesc un sistem de încălzire şi răcire cu pompe geotermice. Totodată apartamentele sunt alimentate cu energie regenerabilă, acestea fiind gândite pentru a reduce spre zero impactul pe care îl au asupra mediului.

Gabriel Focşeneanu, managrul proiectului, a declarat: "Nu suntem la primul proiect de acest gen dezvoltat în Romania. Ecovillas a mai construit alte 32 de case pasive cu pompe de căldură finalizate în anul 2016. Acestea s-au bucurat de un real succes fiind vândute în întregime, iar valoarea lor a crescut deja cu 35% de la darea în folosiţă. Demararea proiectului LOFT a fost un act de curaj din partea noastră pentru că ne adresăm altui tip de clienţi, clienţii de apartamente care sunt diferiţi de cei de case. Apartamentele pasive sunt cu adevărat o investiţie pentru că aduce reduceri de costuri lunare şi confortul unei locuinţe smart".

Proiectul LOFT green apartaments nu poluează deoarece foloseşte un sistem de încălzire şi răcire bazat pe pompe geotermice. Locuinţele nu sunt racordate la gaz şi sunt alimentate cu energie regenerabilă iar datorită sistemului de încălzire cu pompe geotermice, pe timpul iernii, costurile lunare se reduc cu 90% faţă de un apartament standard.

"Încălzirea într-o lună de iarnă este 1 leu/mp. Asta înseamnă că la trei camere în luna ianuarie locatarii vor plăti cel mult 70 de lei încălzirea. Există în fiecare apartament un sistem de încălzire prin pardoseală, iar pierderile de căldură sunt reduse la zero datorită izolaţiei foarte bune. Geamurile sunt şi ele speciale pentru apartamente pasive, deşi sunt foarte mari, nu pierd căldura din locuinţă", a adăugat Gabriel Focşeneanu.

Complexul LOFT dispune şi de prize pentru maşini electrice, parcări pentru biciclete şi cărucioare, boxe, parcări subterane şi supraterane, loc de joacă, acces facil către transportul în comun şi magazine.

LOFT green apartaments este construit în stil industrial şi promovează apartamente unice. Compania Ecovillas investeşte 10 milioane de euro în construcţia celor 3 blocuri ce vor avea în total 154 de apartamente cu una, două şi trei camere.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Perspective

Companii

Internaţional