Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 6 / 2025

EFICIENŢĂ ENERGETICĂPrima clădire verde din Pipera este gata

C.P. Ştirile Zilei /

Swan Office & Technology Park este prima clădire din Pipera care a obţinut certificatul BREEAM (în urma unui audit tehnic pe standarde BREEAM 2009) şi este prima clădire din România acreditată drept clădire verde după încheierea procesului de construcţie, anunţă un comunicat al consultantului Colliers International.

Clădirea a trecut printr-un proces de evaluare "post-construction" şi a obtinut calificativul "Very Good", în prezent aplicând pentru ţinerea calificativului "Excellent".

Swan Office & Technology Park este un proiect al cărui design este realizat la cele mai înalte standarde internaţionale, punând accent pe confort, eficienţă şi siguranţă. Clădirea oferă 29.000 mp închiriabili, atât spaţii de birouri cât şi spaţii comerciale, compartimentările interioare putând fi realizate în combinaţii de mărimi care încep de la 350 mp. Swan are o abordare foarte flexibilă a planificării spaţiului pentru chiriaşi, mai ales datorită suprafeţelor generoase pe etaj (900 mp - 2.900 mp), rar întalnite în dezvoltările de birouri din Bucureşti.

Cladirea a fost dezvoltată de Chayton Capital LLP, în urma unei investiţii de peste 50 milioane de euro. Chayton Capital este consultant în investiţii ce oferă o platformă investitorilor internaţionali, incluzând instituţii şi persoane fizice, în ţările în curs de dezvoltare.

"Finanţatorul Swan şi echipa implicată în dezvoltarea acestui office park propun şi susţin o ridicare a standardelor de dezvoltare întâlnite în regiune printr-un proiect care să fie clasificat "international standards A class" şi nu "local standards." Un astfel de standard este obţinut cu un concept arhitectural german şi o implementare cu spirit britanic într-o zonă în care corporaţiile caută să-şi implementeze strategiile de responsabilitate faţă de mediu şi angajati în condiţii extrem de eficiente", explică Bogdan Voica, Direct Leasing Manager în cadrul Swan.

Swan Business Park a primit o evaluare foarte bună din punct de vedere al eficienţei energetice în urma studiului de mediu EPC Full (economie de energie de până la 50%). De asemenea, clădirea va reduce va reduce, în medie, cu 30% emisiile CO2 şi cu 30% deşeurile solide.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Consilier

Internaţional