Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 2 / 2021
Abonament gratuit

ELIS PAVAJE:În anul pandemiei, românii au investit cu 32% mai mulţi bani în amenajarea curţilor şi grădinilor

Ştirile Zilei /

În anul pandemiei, românii au investit cu 32% mai mulţi bani în amenajarea curţilor şi grădinilor

Pandemia a adus tuturor o serie întreagă de provocări. Anul 2020 ne-a testat puterea de adaptabilitate la stres şi nevoi primordiale. Pe de-o parte, oamenii au fost obligaţi să-şi petreacă timpul în propriul cămin şi au găsit un sens în amenajarea casei şi a grădinilor. Pe de altă parte, pentru ca afacerile să aibă continuitate, companiile au trebuit să găsească noi reguli de funcţionare în condiţii neîntâlnite până acum. În condiţiile menţionate, cifra de afaceri Elis Pavaje a crescut cu 32%, ceea ce demonstrează că românii au fost tot mai dispuşi să investească în amenajarea curţilor şi grădinilor, conform unui comunicat remis redacţiei.

"În ciuda aşteptărilor noastre pesimiste după prima luna de pandemie, atmosfera generală de lucru în domeniul construcţiilor în 2020 a fost foarte bună. Au fost lucrări atât în  plan public cât şi privat, foarte puţine sectoare din domeniul construcţiilor au fost afectate. Noi am beneficiat în  urma schimbării comportamentului oamenilor în această perioadă. Din punct de vedere al business-ului, a fost un an foarte bun fiindcă a fost un an al activităţilor în aer liber, un an al construcţiilor şi al renovărilor. Ca organizaţie, cea mai mare schimbare pe care ne-a adus-o anul pandemiei a fost faptul că am văzut  că se poate munci şi de acasă, în condiţiile în care am putut să ne adaptăm rapid activităţile prin informatizarea proceselor", a declarat Emil Gotă, director general Eliş Pavaje. 

În pandemie, mulţi proprietari de apartamente au luat în considerare posibilitatea  mutării la casă

Cifra de afaceri pe 2020 este de 287,3 milioane de lei faţă de 217,6  milioane de lei în 2019, în creştere cu 32%. Cea mai mare pondere din valoare s-a obţinut din vânzarea prefabricatelor din beton: pavele, dale, borduri, elemente prefabricate din beton pentru garduri şi ziduri, elemente pentru treaptă, elemente de delimitare: palisade, kituri pentru grădina (jardiniere, bănci, focare), rigole pentru colectare ape pluviale, bolţari pentru zidărie şi fundaţii, elemente pentru canalizare. 

"Mulţi proprietari de apartamente au luat în considerare posibilitatea mutării la casă. De asemenea, a crescut interesul pe zona amenajărilor exterioare. A apărut necesitatea petrecerii timpului în aer liber, iar  în aceste condiţii oamenii au ajuns să pună mai mare accent pe modul  în care arată curtea lor şi pe confortul deţinut. Aici intervenim noi,  încercând să venim cu soluţii de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă". ne-a declarat Bianka Dobre, Director Marketing Elis Pavaje

În 2020 au crescut volumele pe pavele ajungând la la 2,770,000 mp vânduţi, iar pe borduri,  la  aproape 3 milioane de metri liniari. "În ultimii ani au crescut grosimile pavelelor achiziţionate de către clienţi, deoarece oamenii preferă să investească mai mult în produse cu durata mai mare de viaţă. De asemenea, a crescut ponderea mixurilor de culori, acestea fiind preferate că urmare a avantajului vizual asigurat în amenajare, respective obţinerea unei integrări mai bune în ambientul natural. Oferta companiei a crescut mult varietate astfel încât în prezent clienţii noştri pot să facă alegeri în funcţie de destinaţia spaţiului, de stilul impus de zona şi mai ales, în funcţie de propriile gusturi - pentru a obţine în final o amenajare funcţională şi plină de bun gust. "Având în vedere faptul că gardul şi curtea sunt cartea de vizită a proprietarilor, este de înţeles de ce această direcţie merită tot interesul",

Pentru anul 2021, Elis Pavaje are previziuni pozitive: "Suntem optimişti,  vedem că există în continuare un trend ascendent în construcţii. Pentru primul semestru suntem mai rezervaţi, în schimb suntem mai optimişti în ce priveşte aşteptările pentru cel de-al doilea semestru. Ne-am propus o creştere de minim 5%  în acest an. Vedem o evoluţie ascendentă în sectorul rezidenţial, deocamdată a rămas activ efectul pozitiv al pandemiei . De asemenea, avem proiecte începute în sectorul comercial, logistic, industrial. Suntem optimişti că după ce se votează bugetul vor fi lucrări şi pe infrastructură. Lunile ianuarie şi februarie au fost mai slabe însă şi condiţiile meteorologice au fost mai nefavorabile în comparaţie cu anul trecut. Pe de altă parte, probabil  nici nu se justifică comparaţia, în condiţiile în care, anul trecut, primele luni au fost extraordinare din punct de vedere al vânzărilor", a mai adaugat Emil Gota, director general Elis Pavaje.

Panouri fotovoltaice în valoare de 120.000 Euro

Despre 2021, Elis Pavaje spune că va fi un an de consolidare, de optimizare a randamentului în fabrici  şi de concentrare pe categorii de produse sau canale de vânzări care  în prezent au pondere mai mică în total vânzări. Vor extinde platforme la două dintre fabricile Elis Pavaje şi vor schimbă echipamente de producţie, vor înlocui o serie de maşini din  flota auto, vor investi în dezvoltarea sistemelor informatice. "De asemenea, avem un plan de investiţii în panouri fotovoltaice la fabrică de la Vîntu de Jos, investiţia este din fonduri proprii, aproximativ 120.000 euro. Este un experiment, vrem să vedem efectele, iar dacă se justifică investiţia, extindem şi în celelalte fabrici. Urmărim un impact pozitiv asupra mediului şi eficientizarea costurilor cu energia. O astfel de investiţie se amortizează în mai mulţi ani, însă pe termen lung credem că se pot face economii serioase", a completat dl Gota.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Materiale

Mobilier

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 2 / 2021

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Legea

Companii

Internaţional