Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 5 / 2020
Abonament gratuit

EMS FLOOR GROUP vrea să-şi dubleze afacerile în următorii cinci ani

S.B. Ştirile Zilei /

Claudiu Baciu, fondator EMS Floor / Marius Baciu, cofondator EMS Floor

Claudiu Baciu, fondator EMS Floor / Marius Baciu, cofondator EMS Floor

EMS Floor Group, companie de pardoseli pe bază de răşină, cu sediul central în România, estimează pentru anul în curs afaceri de 11,4 milioane de euro, în creştere cu 22% faţă de 2019, avans generat de proiectele pe care le execută pe cele cinci pieţe europene pe care activează - România, Belgia, Luxemburg, Franţa şi Ungaria, potrivit unui comunicat al companiei.

EMS Floor Group, o companie antreprenorială cu capital integral românesc, îşi propune, de asemenea, ca până în 2025 să devină "cel mai dorit angajator" din industria de profil în Uniunea Europeană şi să depăşească pragul de 20 de milioane de euro cifră de afaceri.

Cu o investiţie iniţială exclusiv bazată pe economii proprii, după mai mulţi ani de muncă în străinătate, Claudiu şi Marius Baciu au înfiinţat firma specializată în pardoseli denumită 4M Pardoseli, pe care în 2015 au rebranduit-o, devenind European Multisolutions Systems Group (EMS Floor Group). Pe pieţele pe care este prezent, grupul operează cu trei divizii specializate în pardoseli, hidroizolaţii şi recondiţionări de pardoseli: EMS Floor Systems, EMS Hydro Systems şi EMS Polishing.

"EMS Floor Group s-a născut din dorinţa de a ajuta oamenii din jurul nostru şi de a contribui la prosperitatea acestora. Planul companiei s-a conturat încă din adolescenţă, însă am pus bazele companiei doar după ce am învăţat noi înşine "cum se face" şi am strâns capitalul necesar pentru primul an de activitate. Ne-am împărţit şi rolurile: Claudiu şi-a asumat responsabilitatea de a învăţa să facă business, să negocieze şi să vândă, în timp ce Marius a plecat să lucreze în străinătate şi să identifice piaţa pe care urma să demarăm afacerea", au explicat fondatorii începuturile EMS Floor Group .

Potrivit comunicatului remis de companie, EMS implementează sisteme de pardoseli pentru o varietate largă de spaţii din diferite sectoare: industria alimentară, industria automotive, parcări, fabrici de produse farmaceutice, producţie, retail, spaţii comerciale, clădiri de birouri, clinici medicale, şcoli, terenuri de sport, spitale şi chiar închisori. Compania lucrează cu toate sistemele de aplicare profesionale cunoscute în Europa, ceea ce îi conferă flexibilitate şi adaptabilitate pentru orice tip de proiect, la orice nivel de complexitate.

"Lucrând cot la cot cu aplicatorii, am înţeles că într-o companie ca a noastră, cel mai important activ îl reprezintă oamenii, de aceea preocuparea noastră principală este investiţia în dezvoltarea lor profesională. Avem 140 de angajaţi care lucrează simultan în cele cinci ţări unde activăm. Investim permanent în echipele noastre, asta am făcut dintotdeauna, iar gradul de retenţie a personalului este de 97%. Anual, 50% din totalul investiţiilor companiei reprezintă pregătirea şi perfecţionarea personalului", a declarat Claudiu Baciu, cofondator al EMS Floor Group.

Trei sferturi din echipa EMS Floor Group reprezintă personal de execuţie (80 de aplicatori - n.n.), provenind din judeţele Cluj şi Alba, dar şi din alte zone ale României.

Deşi este companie fondată în România, cu capital integral privat românesc, EMS Floor Group realizează venituri importante din contractele internaţionale. În fiecare an, compania a înregistrat creşteri pe toate pieţele în care activează, inclusiv în România. Potrivit fondatorilor, pentru piaţa locală, estimările cifrei de afaceri din anul acesta iau în calcul o creştere de 30%, puţin adică o dinamică peste media grupului. În România, proiectele sunt preponderent private, beneficiarii fiind companii din industria de componente auto, producţie industrială şi alimentară.

Primul şi cel mai mare proiect derulat de EMS Floor Group în România a fost, de altfel, parcarea subterană de la Piaţa Universităţii din Bucureşti, proiect realizat în 2012, iar primul proiect internaţional realizat a fost pentru un gigant farma în Ungaria. Alte proiecte importante realizate în România au fost pentru fabrica de baterii de la Bistriţa sau pentru COSM FAN, companie din sectorul agroalimentar. În străinătate, printre proiectele de anvergură se numără sistemul de pardoseli pentru cea mai mare închisoare din Belgia, respectiv, sistemul de pardoseli pentru retailerul Auchan, în Luxemburg.

În prezent, divizia EMS Hydro Systems este implicată, în România, într-unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră - autostrada A10 - care interconectează autostrăzile A1 şi A3, legând oraşele Sebeş, Alba Iulia, Teiuş, Aiud şi Turda. Compania realizează hidroizolaţia podurilor.

În prima jumătate a anului, blocajul generat de pandemie, a reprezentat o adevărată piatră de încercare, cei doi fondatorii find nevoiţi să-şi regândească rapid strategia de business şi să ia în calcul o creştere mai mică a cifrei de afaceri.

"Iniţial, estimările noastre de creştere erau mai mari, însă, din cauza pandemiei, credem că anul acesta anumite proiecte vor avansa mai încet, astfel că estimăm o creştere de 22 % a cifrei de afaceri consolidate. Observăm în anumite zone o scădere a apetitului, şi aici mă refer la malluri sau ansambluri imobiliare. În străinătate, acum se pune accentul pe lucrări publice - parcări şcoli, spitale", a explicat Claudiu Baciu.

În acelaşi context, Marius Baciu, cofondator EMS Floor Group, a adăugat că "şantierele lucrau, în lunile care au trecut din 2020, la capacitate maximă şi, din cauza închiderii ţărilor, am fost nevoiţi să găsim soluţii de readucere în ţară a tuturor echipelor, în timp record". Potrivit acestuia, în perioada de lockdown, compania şi-a continuat însă activitatea pe şantierele din România, unde aveau proiecte în derulare în industria agroalimentară şi farmaceutică.

În 2020, în afara investiţiilor prestabilite - logistică şi personal, compania şi-a propus să înceapă construcţia noului său sediu de birouri din România, la Turda, investiţie estimată la 2 milioane de euro, reprezentând fonduri proprii, finanţare bancară, fonduri atrase prin programul IMM Invest dar şi fonduri europene.

Pe termen mediu, plecând de la potenţialul pieţelor pe care operează, fondatorii EMS Floor Group şi-au propus să devină angajatorul preferat în industria în care activează.

"Deja, noi suntem compania cu cea mai mare capacitate de a aloca forţă de muncă proprie pe proiecte, ceea ce înseamnă că putem onora simultan proiecte de anvergură, pentru că echipele noastre sunt înalt specializate şi pot livra proiectele la standarde europene. Ne propunem să consolidăm acest avantaj, să ne dezvoltăm echipele de aplicatori şi să putem onora tot mai multe proiecte", a declarat Marius Baciu.

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Smart City

Materiale

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Licitaţii

Bursa Construcţiilor 5 / 2020 /

Câştigătorii licitaţiilor deschise organizate pentru lucrări din fonduri publice

Investiţii

Perspective

Internaţional