Hidroelectrica va realiza o investiţie de 136,9 milioane de euro pentru retehnologizarea hidrocentralei Stejaru, de pe râul Bistriţa. Cea mai mare parte a investiţiei va fi acoperită dintr-un credit totalizând 110 milioane euro, incluzând o contribuţie substanţială a Băncii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). "Stejaru este prima mare hidrocentrală, construită în 1961. Ttrebuie modernizată pentru următorii 30 de ani", a afirmat domnul Claudiu Stafie, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), cu ocazia semnării contractului de finanţare cu reprezentanţii BERD.
La valoarea totală a proiectului, BERD va contribui cu 70 milioane euro, 40 milioane euro vor fi acoperite de două bănci comerciale străine, iar restul investiţiei va fi suportat din surse proprii ale Hidroelectrica.
Perioada de graţie aferentă creditului este de 5 ani, iar rambursarea se face în 8 ani.
Reprezentanţii Hidroelectrica estimează că recuperarea investiţiei se va face în 15 ani, în funcţie de evoluţia pieţei energetice. Punerea în funcţiune a hidroagregatelor de la centrala Stejaru este prevăzută pentru anul 2018.
"Prin această investiţie cheie BERD continuă să sprijine România în asigurarea unui acces sigur la energia durabilă, urmărind reducerea emisiilor de dioxid de carbon", a declarat domnul Riccardo Puliti, responsabil pentru domeniul energetic şi al resurselor naturale în cadrul BERD.
De asemenea, reprezentantul BERD a exprimat interesul băncii pentru programul de privatizarea al Guvernului.
Investiţia de la hidrocentrala Stejaru va duce la o creştere a capacităţii de producţie de energie şi îmbunătăţirea eficienţei operaţionale şi a siguranţei, a precizat domnul Constantin Trihenea, director general Hidroelectrica.
Domnia sa a adăugat că doreşte o colaborare şi mai strânsă cu BERD, de exemplu prin intrarea băncii ca acţionar minoritar în Hidroelectrica.
Lucrările de retehnologizare la hidrocentrala Stejaru constau în înlocuirea celor 6 hidroagregate, astfel: reabilitarea construcţiilor de pe circuit, părţi din blocul tehnic, atelierul mecanic şi depozitul de echipament greu, lucrări de reabilitare şi modernizare echipamente hidromecanice, echipamente electrice şi sisteme de automatizare, comandă semnalizare, protecţii şi SCADA.
În perioada următoare vor fi întocmite caietele de sarcini şi documentaţia de atribuire pentru selectarea antreprenorului general, în conformitate cu Ghidului de Selecţie Contractori ai Băncii Mondiale. Apoi va fi organizată o licitaţie deschisă pentru contractarea serviciilor de consultanţă şi o licitaţie deschisă internaţională pentru alegerea contractorului general pentru lucrări. Într-o primă etapă se va face precalificarea ofertanţilor pe criterii de experienţă, rezultate anterioare, contracte similare, personal calificat, dotare cu instalaţii şi echipamente şi situaţie financiară. În etapa a doua vor fi depuse şi analizate ofertele. "Sperăm ca preţul să fie mai mic în urma licitaţiei", adaugă domnul Trihenea.
Hidroelectrica, cu o cotă de piaţă de 35%, administrează o reţea de 273 de hidrocentrale şi staţii de pompare, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. În 2010, Hidroelectrica a avut o producţie de 19,85 Twh.
Lucrările de retehnologizare la centrala Stejaru fac parte din strategia de retehnologizare a centralelor hidroelectrie din patrimoniul Hidroelectrica. Pentru viitor, strategia prevede de asemenea şi retehnologizarea celorlalte centrale hidroelectrice de mare putere, la care încă nu s-a intervenit: Vidraru, Mărişelu, Râul Mare - Retezat, Şugag şi Gâlceag.
Până în prezent BERD a alocat peste 5 miliarde de euro către diferite sectoare economice din România, 80% din investiţii fiind direcţionate către dezvoltarea sectorului privat al ţării.