Bursa Construcţiilor
Revista Bursa Construcţiilor nr. 4 / 2026

Euro Habitat cere cumpărătorilor din Planorama să renunţe la penalităţi şi la rezilierea contractelor

ALINA TOMA VEREHA Ştirile Zilei /

Compania Euro Habitat, dezvoltatorul proiectului Planorama, a angajat BSR Europe ca manager de proiect, pentru a-i ajuta să treacă peste situaţia dificilă în care se află. Planul creat de compania BSR ar putea avea sorţi de izbândă numai dacă toate părţile implicate vor ajunge la o înţelegere în maxim două săptămâni, arată un comunicat al Euro Habitat. Dacă discuţiile cu toţi cumpărătorii vor avea un final favorabil, complexul Planorama va fi locuit începând cu luna mai 2010 pentru clădirea T3 şi decembrie 2010 pentru T4, mai susţin investitorii.

O parte dintre clienţii de la Planorama care au semnat cu dezvoltatorul contracte de reziliere deja şi-au primit banii înapoi. Însă, dacă mai mulţi clienţi ar cere anularea contractelor, compania ar intra în insolvenţă, proiectul nu ar mai fi terminat, iar riscul cumpărătorilor - să nu-şi mai recupereze niciodată banii de la o companie intrată în insolvenţă - este foarte mare. Soluţia pe care o vede, în acest moment, BSR este ca toţi cumpărătorii să se pună de acord şi să renunţe la penalităţi, astfel încât celelalte proceduri să poată fi urmate: să se ia creditul de la Piraeus Bank şi să se continue lucrările.

Potrivit Euro Habitat, precondiţiile contractului de acordare a împrumutului de la Piraeus sunt un cashflow pozitiv, echilibrat şi acordul clienţilor pentru noile termene de predare: bloc T3 - sfârşitul lunii mai 2010; bloc T4 - sfârşitul lunii decembrie 2010. Dacă toţi cumpărătorii din T3 şi T4 se vor pune de acord cu privire la noile termene de predare şi la renunţarea la penalităţi, se va putea accesa împrumutul de la Piraeus şi Euro Habitat va investi încă 2,5 milioane de euro în proiect. Pentru clienţii din T3, Eurohabitat va onora plăţile în aşteptare pentru contractele care au fost anulate, pentru a debloca conturile, va face ultimele teste şi va începe predarea imediat ce acestea se vor finaliza.

Pentru clienţii din T4, va urma o licitaţie prin care să se angajeze constructorul general, în maxim 60 de zile din momentul în care banca semnează noul contract de credit cu Euro Habitat.

Dacă mai mulţi clienţi ar cere anularea contractelor, compania ar intra în insolvenţă.

Cotidianul Bursa

Revista
BURSA Construcţiilor

Vreţi să fiţi la curent cu proiectele iniţiate sau în dezvoltare pe întreg cuprinsul ţării? Care sunt planurile autorităţilor locale în ceea ce priveşte investiţiile în construcţia de locuinţe, spaţii comerciale şi de birouri, infrastructură?

Vreţi să aflaţi noutăţile pe piaţa materialelor de construcţie?

Peste optzeci de pagini cu informaţii utile în revista "Bursa Construcţiilor"!

În exclusivitate - devize pe proiect, preţurile medii ale materialelor şi serviciilor de construcţii.

Aflaţi care sunt cele mai bune plasamente imobiliare ! Ce şi unde se va construi, care sunt proiectele în curs de execuţie şi toate informaţiile necesare unui investitor pe piaţa imobiliară (preţuri, tendinţe din Bucureşti şi din întreaga ţară).

Locuinţe

Piaţa Imobiliară

Proiecte

Amenajări

Fotoreportaj

Preţuri

Finanţare

Investiţii

Companii

Internaţional