Proiectul noii legi a locuirii va intra în dezbatere publică în perioada următoare, iar în prima parte a toamnei ar putea fi definitivat, a spus domnul Eugen Curteanu, Secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în cadrul seminarului "Tehnologii şi materiale noi de construcţie", organizat de revista Bursa Construcţiilor.
"În momentul de faţă elementele de bază sunt stabilite şi vor intra în fluxul de avizare şi în dezbatere publică. Singura problemă pentru finalizarea proiectului o constituie statutul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Urmează să redefinim care este rolul instituţiei şi, pe de altă parte, am luat în calcul toate ideile bune adunate de-a lungul timpului şi concretizate în modificări la legea 114 (n.r. a locuinţei) din anul 1996. După dezbaterea publică, sperăm ca în prima parte a toamnei să avem şi o nouă lege a locuirii", a afirmat domnul Eugen Curteanu.
Domnia sa a adăugat că Ministerul Dezvoltării are în curs de elaborare şi prima etapă a Regulamentului privind cerinţele aplicabile utilizării produselor pentru construcţii. În cursul acestui an vor demara etapele II şi III de elaborare a acestui Regulament. "Ne-am propus ca primele două etape să fie publicate cel târziu la data intrării în vigoare a Regulamentului UE nr. 305/2001, respectiv 1 iulie 2013", a afirmat domnul Curteanu.
Referitor la proiectarea construcţiilor, Ministerul are în derulare programul de revizuire a pachetului de reglementări tehnice în construcţii, având ca obiective actualizarea informaţiilor şi armonizarea cu normele europene de proiectare - Eurocodurile. În scopul implementării Eurocodurilor, MDRT a demarat programul de elaborare de anexelor naţionale la normele europene. Până în prezent au fost aprobate şi publicate 48 din totalul de 59. De asemenea a fost lansat programul de elaborare a ghidurilor de proiectare pentru utilizatorii Eurocodurilor. La momentul de faţă sunt finalizate trei documente tehnice privind proiectarea construcţiilor din România. "Vom introduce sancţiuni pentru cei care nu respectă reglementările tehnice în domeniu", a avertizat domnul Curteanu
În paralel, transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2010/31 a Uniunii Europene privind performanţa energetică a clădirilor, va avea ca termen final luna iunie 2012.
În cadrul seminarului, domnul Vasile Meiţă, director general INCD URBAN-INCERC, a vorbit despre cerinţele specifice privind introducerea pe piaţă a produselor şi procedeelor pentru construcţii, principalele probleme referitoare la calitatea produselor de construcţii în România, precum şi despre ultimele reglementări menite să le combată.
Din altă perspectivă, Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţie din România, domnul Claudiu Georgescu, a subliniat necesitatea promovării şi utilizării tehnologiilor noi de construcţie în cadrul proiectelor cu finanţare guvernamentală, precum şi importanţa coordonării acţiunilor ministerelor cu responsabilităţi în domeniul locuirii, respectiv alcătuirea unei strategii în ceea ce priveşte dezvoltarea de locuinţe în România.
În cadrul seminarului "Tehnologii şi materiale noi de construcţie", reprezentanţii unora dintre cei mai importanţi dezvoltatori imobiliari activi pe piaţa din România şi-au prezentat proiectele şi soluţiile tehnice utilizate. Printre aceştia s-au numărat domnul Andrew Prelea, director general South Pacific, domnul Mauricio Mesa, director general Hercesa România şi domnul Michele de Laufenburg, director comunicare BlackPearl Property.