Forul Economic 2011 - "Italia internatională în România, perspective şi oportunităţi" s-a desfăşurat în data de 16 septembrie 2011 în cadrul Hotelului Hilton din Bucureşti.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa domnului Giorgio Napolitano, preşedintele Republicii Italiene ce s-a aflat pentru prima oară în România, domnul George Geoană, preşedintele Senatului, domnul Karoly Borbely, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei etc.
Reuniunea are ca scop confruntarea pe teme macroeconomice şi reprezintă întâlnirea anuală economico-financiară, adresată societăţilor, ce reuneşte comunitatea de afaceri italiană din România, instituţiile, patronatele, asociaţiile, instituţiile locale şi firmele asociate ale patronatului Confindustria România.
La baza discuţiilor au stat bineînţeles relaţiile economice dintre cele două state şi perspectivele din acest punct de vedere pentru viitor.
Italia este ţara care a dechis cele mai multe societăţi în România. Doar de la începutul anului în ţara noastră s-au înscris 709 societăţi italiene, a precizat domnul Luca Serena, preşedintele Confindustria România.
Societăţile italiene din ţara noastră aduc o contribuţie de 5% la PIB-ul României. Totodată, cei 1 milion de români care lucrează în Italia au o contribuţie de 1,2% la PIB-ul Italiei. Cea mai dinamică creştere economică a României este cu Italia.
Schimburile economice ale României cu Italia s-au ridicat la suma de 10,6 miliarde euro în anul 2010.
Autorităţile române au încurajat prezenţa societăţilor italiene în ţara noastră. Pe viitor ţara noastră ar putea deveni o platformă logistică pentru Europa, potrivit domnului George Geoană.
Problemele de acum câţiva ani dintre societatea românească şi cea italiană sunt în mare parte depăşite, dar mai sunt multe aspecte unde este loc de îmbunătăţiri, consideră preşedintele Giorgio Napolitano. Preşedintele Italiei a ţinut de asemenea să salute atitudinea autorităţilor române de a condamna incidentele provocate de români în Italia.
Piaţa românească rămâne şi pe viitor o piaţă atractivă pentru societăţile italiene, un rol important în atragerea acestor societăţi fiind costurile salariale mici. De asemenea, economia românească prezintă un mare potenţial de creştere, România îşi poate dubla PIB-ul în următorii doi ani, a precizat domnul George Geoană.