Producătorul internaţional de materiale de construcţii MAPEI aniversează, în această perioadă, cinci ani de "Promovare a calităţii" pe piaţa din România, prilej pentru a comunica atât evoluţia activităţii sale, cât şi perspectivele şi strategia companiei pentru următorii ani.
În august 2006, Grupul MAPEI a pus bazele filialei MAPEI România, cu scopul de a răspunde nevoilor locale ale pieţei. În perioada 2006-2010 cifra de afaceri a evoluat de la 2,9 milioane de euro la 8,9 milioane de euro, reuşind la sfârşitul anului trecut să urce pe locul 5 în topul firmelor de profil.
Potrivit declaraţiilor din cadrul conferinţei de presă ale Directorului Comercial, dl. Vasile Brad, se estimează că anul 2011 va fi încheiat cu o creştere de aproximativ 23% faţă de 2010, MAPEI România urmărind atingerea unei cifre de afaceri de 11 milioane de euro, acesta declarând că "preconizările noastre se bazează pe rezultatele financiare pozitive ale primului trimestru care au corespuns aşteptărilor, confirmând îndeplinirea obiectivelor de vânzări."
Potrivit comunicatului de presă al companiei, pentru următorii cinci ani, MAPEI România îşi propune creşterea cotei de piaţă şi a cifrei de afaceri, obiective susţinute prin introducerea de noi game de produse pe piaţa din România, şi atingerea unei cifre de afaceri de 20 de milioane de euro în 2016.